Dan Tanasă – întrebare parlamentară către Ministerul Culturii – Ateneul Român.

Către: Domnului Domnul Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii

De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș

Subiectul întrebării: Ateneul Român

Stimate Domnule Ministru,

          O clădire-monument, operă de artă a României, se degradează sub privirile noastre. Construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron, printr-o subscripție publică cu apelul „Dați un leu pentru Ateneu”  a devenit  o atracție pentru turiștii români și străini. Dar, odată cu închiderea stagiunii Festivalului Enescu, parcă această clădire a dispărut din zona de interes a autorităților care se plâng de lipsa banilor. Ateneul Român se degradează, coloanele au început să se crape, iar graffitiștii și-au lăsat deja amprenta pe clădirea-monument.  Aflată vizavi de Hotelul Athénée Palace, Ateneul are fațada principală în stil neoclasic, aspectul fiind al unui templu ionic, cu șase coloane frontale și două laterale, dominat de o mare cupolă. La intrarea principală, cele opt coloane ionice au proporții similare coloanelor templului de pe Acropole, din Grecia. Pe vremuri, curtea interioară Ateneului Român avea paznic, acum nu mai este nimeni. Dacă toate școlile din România au paznici angajați, de ce această clădire nu este păzită? Clădirea monument se transformă în rău pe zi ce trece. Albul coloanelor de altădată este uitat, înlocuit cu noroi și murdărie, în mai multe zone apa s-a infiltrat, iar pereții clădirii s-au scorojit, dar cel mai grav se degradează cele 8 coloane s-au crăpat serios, momentan din ele nu se desprind bucăți, dar acest lucru se poate înrăutăți dacă nu se intervine cu reparații. Ateneul Român este înscris în „Lista Monumentelor Istorice” din anul 2004, iar ultima consolidare și restaurare a avut loc în perioada 2000-2004. Au avut loc lucrări de consolidare, refacere şi restaurare a faţadelor, de restaurare şi modernizare a sălii mari, lucrări de consolidare a cupolei, dar și lucrări de refacere a învelitorii decorative din tablă de zinc.

          Vă solicit să îmi comunicați care sunt măsurile pe care le veți lua pentru ca această clădire emblematică a Bucureștiului, a României, să nu se degradeze. De asemenea, vă rog să îmi precizați și sunt direcțiile privind investițiile din bugetul de stat pentru anul 2022 pe care le aveți în vedere, chiar dacă sunteți ministru interimar la acest moment?      

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]