Deputatul AUR Ștefăniță Avrămescu consideră promulgarea legii care deblochează proiectele hidroenergetice o victorie importantă pentru securitatea energetică a țării. Acesta atrage atenția că Nicușor Dan trebuia să promulge legea cu mult timp în urmă, după ce a încercat să îi blocheze intrarea în vigoare, în timp ce investiții strategice de sute de milioane de euro au rămas pe loc, iar România a devenit tot mai vulnerabilă energetic.
„Astăzi putem vorbi despre o mare victorie pentru România și pentru securitatea energetică a țării. După ce a atacat legea la Curtea Constituțională și, după ce a pierdut acolo, a retrimis-o Parlamentului spre reexaminare, președintele Nicușor Dan a promulgat în cele din urmă legea în forma menținută de Parlament. Ani întregi, proiecte hidroenergetice începute și ajunse în stadii avansate de execuție au rămas blocate în timp ce România pierdea capacități de producție și devenea tot mai vulnerabilă energetic.
Astăzi se deschide, în sfârșit, drumul pentru finalizarea unor investiții pe care statul român a cheltuit deja sume uriașe.
Este cu atât mai important cu cât vorbim despre proiecte precum Răstolița, unde lucrările sunt realizate în proporție de peste 90%, iar investițiile efectuate depășesc 200 de milioane de euro. Ani la rând, Hidroelectrica s-a lovit de legislația de mediu și de procesele deschise de organizații ecologiste, în timp ce USR s-a poziționat politic împotriva legii. Am ajuns astfel în situația absurdă în care România avea hidrocentrale aproape terminate, bani deja investiți, nevoie de energie și totuși era împiedicată să le pună în funcțiune.
Protejarea mediului este necesară, dar nu poate deveni pretextul pentru paralizarea infrastructurii strategice a României. Nu putem închide capacități pe cărbune, nu putem avea proiecte hidroenergetice blocate, nu putem aștepta ani întregi după noi capacități și apoi să ne mirăm că România ajunge dependentă de importuri în momentele în care producția internă nu acoperă consumul. Hidroenergia este producție internă, regenerabilă și controlabilă, iar într-un sistem energetic care are nevoie de capacități care pot răspunde rapid variațiilor de consum, valoarea ei nu poate fi redusă doar la numărul de megawați instalați.
Mai există și o absurditate care trebuie spusă răspicat: o parte dintre aceste investiții au fost începute înainte ca amplasamentele lor să fie introduse ulterior în arii naturale protejate. Statul român a ajuns astfel să investească sute de milioane în infrastructură, să o ducă aproape de finalizare și apoi să își blocheze singur investițiile prin reglementări adoptate ulterior. În cazul Răstolița, lucrările au început încă din 1989. Nu putem transforma investiții realizate în proporție de peste 90% în monumente ale incapacității administrative.
De aceea, promulgarea acestei legi trebuie privită ca începutul unei schimbări de direcție. România trebuie să își protejeze patrimoniul natural, dar trebuie în același timp să își protejeze securitatea energetică, investițiile publice și capacitatea de a produce energie în propria țară. După ani în care România a fost învățată să închidă, să conserve și să abandoneze, trebuie să reînvățăm trei verbe simple: să construim, să finalizăm și să producem”, a declarat deputatul AUR, Ștefăniță Avrămescu.

Comments are closed