Dan Tanasă – Întrebare parlamentară – Ambulatoriile de specialitate din România – situația pentru județul Brașov

Adresată:

Domnului Alexandru-Florin ROGOBETE, Ministrul Sănătății

De către: Deputat Dan TANASĂ

Circumscripția electorală nr. 8 Brașov

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 18.09.2025

Obiectul întrebării: Ambulatoriile de specialitate din România – situația pentru județul Brașov

 

Domnule ministru,

Nu e noutate faptul că sistemul medical din România mai degrabă condamnă la moarte decât salvează vieți – pacienți arși de vii, infecții nosocomiale scăpate de sub control și neraportate, renovări aiuristice făcute prin firme de partid, iar exemplele pot continua!

Programul Sănătate este un program multifond, care cuprinde finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și din Fondul Social European Plus (FSE+) și are o alocare totală de 3,13 miliarde de euro, care ar trebui să vină în continuarea eforturilor bugetului de stat și a bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030 prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate.

Printre prioritățile Programului Sănătate se înscrie și Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

1. Ce sume s-au investit, începând din 2023 și până în prezent, pentru dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate din România, astfel încât pacienţii să aibă acces rapid la diagnostic şi tratament, fără internări inutile?

2. Care sunt reformele legislative în vigoare, care aduc beneficii concrete pentru pacienţi?

3. Câte proiecte de modernizare au fost depuse, până în prezent, pe platforma MySMIS2021?

4. Care este situația pentru județul Brașov în ceea ce privește ambulatoriile de specialitate – ce investiții s-au realizat până în prezent, unde și care sunt investițiile în curs și termenele lor de finalizare?

Solicit răspuns scris.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: […]
Adresată: Domnului Alexandru-Florin ROGOBETE, Ministrul Sănătății De către: Deputat Dan TANASĂ […]