Dan Tanasă – întrebare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Situația zborurilor de pe Aeroportul Internațional Brașov

Către: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Domnului Marius Adrian COJOC, Director General R.A.ROMATSA

De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş

Subiectul întrebării: Situația zborurilor de pe Aeroportul Internațional Brașov

Stimate domnule Director General,    

          Doresc să atrag atenția asupra funcționării defectuoase a Aeroportului Brașov, recent deschis, și să semnalez problemele numeroase cu care se confruntă acesta. Sunt profund îngrijorat în privința lipsei de echipamente adecvate și a programului de zbor defectuos, aspecte care afectează în mod direct experiența pasagerilor și dezvoltarea aerogării.

          De asemenea aș dori să aduc în atenție ineficiența programului de zbor actual. Este esențial ca un aeroport să opereze cu un program de zbor bine structurat, care să asigure conexiuni convenabile și timpi de așteptare minimali pentru pasageri. Cu toate acestea, se pare că programul de zbor al Aeroportului Brașov este ineficient și nepotrivit, cauzând confuzie și neplăceri pasagerilor. Acest lucru poate duce la anularea sau întârzierea zborurilor, creând dificultăți pentru călători și afectând reputația aeroportului. Este inacceptabil ca un aeroport modern în Uniunea Europeană să aibă programul actual de deservire pentru Braşov între orele 07.00 – 19.00          

În acest context, domnule Director General, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Din ce motiv a fost aprobat un program de deservire pentru Brașov atât de redus, doar în intervalul orar 07.00 – 19.00?
  2. Care sunt motivele pentru care nu se extinde acest program, știind că în condițiile actuale operatorii vor înceta să mai utilizeze aeroportul, activitatea devenind nerentabilă?

Ce veți face pentru implementarea unui nou program, mult mai amplu, în care zborurile să poată fi efectuate în condiții normale, la orice oră, în folosul pasagerilor și în beneficiul dezvoltării regionale?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]