Pierderea clădirilor de patrimoniu – o cedare a suveranității
Doamnelor și domnilor deputați,
Este de la sine înțeles că un aspect esențial al suveranității unui stat îl constituie supremația puterii de stat în interiorul țării și independență față de puterea altor state, putere exercitată desigur prin resursele, economia și patrimoniul deținut de acestea. Ne putem întreba în acest caz, cât de suveran este Statul Român din moment ce an de an puterea altor state se manifestă pe teritoriul nostru prin acapararea unui patrimoniu extrem de vast și cu o valoare incalculabilă.
Vorbim desigur despre tactica pașilor mărunți adoptată de conducerea statului maghiar, prin diferite societăți comerciale, asociații, fundații și organizații culturale ori religioase, care prin achiziții strategice sau retrocedări abuzive ajung să dețină clădiri declarate monumente istorice, multe din ele cu o importanță remarcabilă în comunitățile locale raportat la istoria zonei în care sunt amplasate.
Cum este posibil ca bunuri imobile în valoare de milioane de euro să ajungă în proprietatea unor societăți aflate în mod direct sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, iar această ingerință în treburile interne ale unui stat să nu primească nici o reacție din partea Guvernului Român? Exemple relevante în acest sens sunt Castelul Wesselényi din Jibou, Hotelul Crucea Albă din Arad, Hotelul Dacia din Satu Mare, Casa Teleki din Baia Mare, Hotelul Onix din Harghita, Hotelul Ferdinand din Hațeg sau Hotelul Casino din Borsec – toate acestea sunt achiziții de dată relativ recentă ale guvernului maghiar în România, realizate cu răbdare și în liniște, sub ochii autorităților române, martore la o situație pe care alte state au taxat-o dur.
Este cu atât mai absurdă atitudinea autorităților centrale precum și a celor de la nivel local când nici măcar nu își exercită dreptul de preempțiune în vederea achiziționării acestor clădiri de patrimoniu, declarate monument istoric, imobile care în orice stat sunt considerate o prioritate iar integrarea lor în peisajul urban precum și valorificarea lor din punct de vedere cultural, turistic și educațional devine un scop în sine. Poate totuși nu ar trebui să ne surprindă neexercitarea dreptului de preempțiune când cercetăm mai atent și observăm că aceste clădiri sunt pierdute în localități cu conducere UDMR-istă iar bunul respectiv ajunge inevitabil în proprietatea unor entități cu interese direcționate de statul maghiar.
Fără a li se impune măcar condiții minimale în momentul înstrăinării, acești noi proprietari obscuri adeseori lasă clădirea în paragină, lipsind investițiile ulterioare, ori le transformă în spații culturale maghiare, cu activități dedicate exclusiv comunității de limbă maghiară, adevărate centre de expansiune a ideologiei „Ungariei Mari”.
Din nefericire s-a încetățenit o idee preconcepută și dificil de înțeles într-un stat civilizat, oferindu-se scuza conform căreia este mai bine ca aceste clădiri să ajungă la proprietari străini, decât să rămână statului român și să se degradeze. Chiar atât de mult am ajuns să ne desconsiderăm propria țară?!
Pe această logică de ce să păstrăm Armata Națională, când alții ar putea să o doteze și să o pregătească mai bine, de ce să păstrăm primăriile, când alții ar fi mai eficienți în a le conduce, și totodată, dacă am ajuns până aici, de ce să mai păstrăm pământul de sub picioare, când alții l-ar putea cultiva și îngriji mai bine? Este inadmisibilă această viziune, datoria unui stat puternic este aceea de a-și menține bogățiile și de a le valorifica, nu de a le lăsa pradă intereselor meschine.
În încheiere doresc să atrag atenția că valoarea unei comunități este dată de frumusețea arhitecturală, de grija pe care o purtăm pentru cultură și identitate, iar prin înstrăinarea unor bijuterii imobiliare nu facem decât să ne înstrăinăm viitorul și potențialul. Adevărate monumente din județe precum Harghita, Covasna, Mureș, Satu Mare, Bihor și lista poate continua sunt pierdute pentru totdeauna în fața ambițiilor expansioniste ale statului maghiar, iar autoritățile noastre nu doar că asistă pasiv, de multe ori sunt chiar complice prin liderii locali ori centrali care facilitează tranzacții către cumpărători obscuri, asociații înființate peste noapte sau către moștenitori inventați din țări străine.
Nu există răspunsuri