„Se închid minele, se golesc barajele, se dă păcură gratis peste Prut şi energie ieftină la Chişinău şi Kiev. Aşa arată astăzi „strategia energetică” a guvernului condus de Ilie Bolojan şi patronat de Nicuşor Dan.
România are resurse. Avem apă, avem gaze, avem hidrocentrale, avem capacităţi de producţie. Dar în loc să fie folosite pentru binele românilor, pentru a asigura facturi decente, pentru a sprijini familiile şi economia naţională, aceste resurse sunt aruncate cu o generozitate criminală peste hotare.
Românii plătesc facturi duble, în timp ce Republica Moldova primeşte energie la preţuri preferenţiale. Factura finală nu se vede la Chişinău, ci pe masa fiecărui român care îşi rupe din salariu sau din pensie pentru a plăti curentul, gazele şi scumpirile în lanţ. Cam aşa arată „frăţia” lui Bolojan şi Nicuşor Dan: pentru moldoveni, preţuri la jumătate; pentru români, austeritate, taxe, impozite şi tarife împovărătoare.
Premierul de la Chişinău, Dorin Recean, a recunoscut public că peste 50% din energia electrică a Republicii Moldova vine din România, la preţuri preferenţiale. În acelaşi timp, românii sunt sufocaţi de facturi dublate, iar micii antreprenori sunt împinşi la faliment. Familiile se roagă pentru o iarnă blândă, pentru că altfel frigul şi preţurile la gaze îi vor ruina definitiv.
Și, ca ironia să fie completă, energia produsă în România este mai ieftină la Chişinău decât la Bucureşti sau Iaşi. Cum e posibil ca exportul să fie mai ieftin decât consumul intern? Simplu: pentru că notele de plată sunt mascate în „sprijin frăţesc”, care de fapt este o răsplată politică. O răsplată pentru Maia Sandu şi PAS, care şi-au mobilizat electoratul la vot pentru salvatorul Nicuşor Dan. Astăzi românii plătesc, la propriu, campaniile politice ale altora.
În schimb, România importă de la Republica Moldova grâu, mobilier şi vin la preţul pieţei. Nu cu discount, nu preferenţial, nu frăţeşte. Ba mai mult, peste 1.600 de companii româneşti creează locuri de muncă peste Prut, în timp ce economia naţională este sufocată de austeritate şi investiţiile reale sunt blocate.
Românii trebuie să fie respectaţi în propria lor ţară. Nu putem accepta ca barajele noastre să fie golite, minele închise, păcura dăruită, energia ieftinită pentru alţii, în timp ce familiile româneşti se sufocă sub biruri şi facturi. Această politică de sacrificiu naţional nu are nimic de-a face cu solidaritatea, ci cu trădarea.
Independenţa energetică a României nu poate fi negociată pe altarul intereselor electorale ale lui Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan. Nu putem fi colonia nimănui şi nici puşculiţa electorală a nimănui.
Românii nu mai trebuie să fie sacrificaţi pentru interese străine. E timpul ca resursele României să fie puse în slujba românilor, nu în buzunarul altora”, a declarat deputatul AUR, Cristina Dascălu.
Comments are closed