În ziua de 3 decembrie, am celebrat Ziua Internațională a Persoanelor cu dizabilități, un moment care ne obligă să privim cu responsabilitate către realitățile cu care se confruntă, zi de zi, mii de români pentru care accesul la educație, sănătate și viață comunitară rămâne încă o luptă continuă.
În România trăiesc peste 850.000 de persoane cu dizabilități, dintre care aproape 70.000 sunt copii, iar drepturile lor sunt prea des ignorate sau tratate superficial.
România nu poate continua să mențină aparența unei incluziuni care, în multe cazuri, este doar formală. În județul Iași și în întreaga țară, școlile nu dispun de suficienți profesori de sprijin, iar mulți copii cu cerințe educaționale speciale se lovesc de bariere greu de depășit. Avem nevoie de măsuri urgente din partea Ministerului Educației, care să privească realist situația posturilor, a resurselor și a formării personalului.
În același timp, accesibilizarea instituțiilor publice rămâne un obiectiv încă departe de a fi atins. Foarte multe clădiri, inclusiv școli, spitale și sedii ale instituțiilor locale, sunt inaccesibile persoanelor care folosesc scaunul rulant sau au mobilitate redusă.
În anul 2025, nu este acceptabil ca un cetățean să fie împiedicat să depună un document sau să participe la un eveniment public din cauza unor neglijențe administrative.
Familiile care îngrijesc copii și adulți cu dizabilități continuă să se confrunte cu birocrație excesivă, indemnizații insuficiente și întârzieri la reevaluări. Este necesară simplificarea procedurilor și digitalizarea lor, astfel încât oamenii să nu mai fie obligați să facă drumuri inutile doar pentru a reînnoi un drept care, de cele mai multe ori, este permanent.
În domeniul culturii și sportului, accesul persoanelor cu dizabilități la evenimente publice este încă limitat.
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități nu este doar o data în calendar, ci un moment în care ne reafirmăm angajamentul față de respect, demnitate și incluziune reală. România nu are voie să lase în urmă oameni care au nevoie de sprijin, nu de piedici.
Comments are closed