Claudiu Târziu (AUR): În cazul în care aderarea la Schengen va fi respinsă, responsabilii români trebuie să își asume răspunderea, chiar să demisioneze din funcție

Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat, în cadrul conferinței de presă săptămânale, că pretextul invocat de Cancelarul Austriei că prin România sau din România există fluxuri masive de imigranți ilegal este unul rușinos din punctul de vedere al AUR. Liderul grupului senatorilor AUR a subliniat că ar trebui ca, în cazul respingerii aderării României la Schengen, responsabilii români pentru asigurarea condițiilor de aderare, cât și pentru negocierile purtate ar trebui să demisioneze din funcție ca semn al unei recunoașteri a incompetenței și impotenței lor politice.

„În funcție de rezultatul votului de mâine ar trebui ca responsabilii români pentru asigurarea condițiilor de aderare la Schengen, cât și pentru negocierile așa-zis purtate cu diverși oficiali străini, să își asume răspunderea și, dacă e cazul să fim respinși, chiar să demisioneze din funcție ca semn al unei recunoașteri a incompetenței și impotenței lor politice”, a spus Claudiu Târziu.

Totodată, liderul senatorilor AUR a precizat că opoziția Austriei este cu atât mai surprinzătoare cu cât între ministrul de interne român, dl Lucian Bode, și ministrul de interne austriac au existat 2 întâlniri în perioada cea mai recentă.

„Nu știu cât a reușit dl Bode să slujească interesului statului român, cât este de capabil pentru astfel de negocieri, dar sunt curios dacă i s-a spus acest motiv în cele 2 întâlniri și dacă dânsul a încercat să combată această minciună prin date oficiale ale Guvernului român. Ar trebui să fie făcute publice aceste date oficiale.

Vrem să știm și noi: există imigranți ilegali din România sau care tranzitează România, care este numărul lor, în ce perioadă s-a petrecut migrația asta și cum a fost posibilă în condițiile în care, încă o dată, autoritățile române, dar și europene au spus în mod repetat că România îndeplinește criteriile tehnice, deci suntem capabili să păzim granițele. Cum deodată observăm că nu suntem capabili să facem lucrul acesta?”, a mai spus Claudiu Târziu.

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR a precizat că ar trebui totuși să mai așteptăm votul de mâine. „Nu cred că oficialii austrieci ar fi lansat vestea acestei opoziții dacă nu aveau de gând să o susțină, dar cine știe, noaptea e un sfetnic bun și vor reveni la sentimente mai bune, având în vedere că interesele lor în România sunt mari și că le-au fost satisfăcute cu asupra de măsură de către cei care s-au perindat la guvernare în ultimii 30 de ani”.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]