În aceste zile marcăm 40 de ani de la unul dintre cele mai mari momente din istoria sportului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa de fotbal Steaua București.
Nu vorbim doar despre o performanță sportivă. Nu vorbim doar despre o finală câștigată la Sevilla. Vorbim despre un moment care a intrat definitiv în memoria colectivă a României. Vorbim despre o echipă care a făcut ca imposibilul să devină posibil, despre oameni care au oferit unei țări întregi curaj, mândrie și sentimentul că România poate sta la masa marilor performanțe europene.
Pentru milioane de români, Steaua ’86 nu este doar o generație de fotbaliști. Este un fenomen. Este imaginea unei echipe care, prin muncă, disciplină, talent și unitate, a reușit să depășească limitele timpului. La patru decenii distanță, acești oameni continuă să fie repere, modele și ambasadori autentici ai României.
Săptămâna trecută, membrii acestei echipe au fost prezenți în Parlamentul României. Pentru mine, ca om care a crescut cu fascinația acelui moment istoric, întâlnirea cu ei nu a fost doar un eveniment oficial. A fost o întoarcere simbolică în timp, spre una dintre acele clipe rare în care sportul a unit o națiune și a dat sens cuvântului performanță.
Steaua ’86 a demonstrat că o echipă adevărată poate construi mai mult decât un rezultat. Poate construi memorie, identitate și respect. Poate inspira copii, adolescenți și generații întregi. Poate rămâne, peste ani, un exemplu viu al faptului că România are resurse de excelență, atunci când valorile sunt recunoscute, susținute și respectate. De aceea, consider că statul român are datoria morală de a transforma recunoștința publică într-o formă concretă de recunoaștere.
În acest sens, am depus un proiect legislativ prin care personalitățile care au făcut parte din echipa de fotbal Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, să poată beneficia de indemnizația de merit. Această inițiativă nu este un privilegiu. Este un gest firesc de respect față de oameni care au dus numele României pe cea mai înaltă treaptă a fotbalului european. Este o reparație morală și o recunoaștere instituțională a unei performanțe care nu poate fi relativizată, uitată sau tratată ca simplă amintire sportivă.
Acești oameni au fost și au rămas simboluri ale unei superputeri rare: puterea de a aduna o țară întreagă în jurul unei victorii. Au fost sportivi de elită, modele de caracter și ambasadori ai României. Iar astăzi, după 40 de ani, ei merită mai mult decât aplauze, fotografii și evocări festive. Merită respect concret din partea statului român. Iar când România are șansa să-și onoreze supereroii, trebuie să o facă fără ezitare.
Comments are closed