Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Somn ușor, Nicușor! În timp ce țara explodează la propriu și la figurat, stai să te gândești ce facem cu binomul SRI-DNA”

Deputatul AUR Bogdan Velcescu critică încercările lui Nicușor Dan de a reface binomul SRI-DNA în presupusa luptă împotriva corupției. În același timp, deputatul se întreabă dacă președintele, alături de partidele din coaliția de guvernare, vor să anuleze și alegerile pentru Primăria Capitalei în cazul în care vor exista așa-zise ingerințe străine, deși, la aproape un an distanță de la anularea alegerilor prezidențiale, românii încă nu au un răspuns clar privind motivele deciziei CCR.

„Somn ușor, Nicușor! În timp ce țara explodează la propriu și la figurat, ba vreo conductă, ba vreun bloc, ba vreo casă pe ici, pe colo, ba inflația, ba deficitul, ba o pană de curent, dumneata stai să te gândești ce facem cu binomul SRI-DNA, CNA, CNI.

Nu știu ce aveți de gând cu țara asta, dar un lucru este cert. Dacă o mai țineți mult lângă cu rușii, rușii, rușii, Putin, KGB, SPO, SSD și alte cele, s-ar putea să vă treziți într-un moment în care nu veți ști cum se adună 100%, pentru că ați uitat vreo zece pe drum, la Primăria Capitalei.

Acum că v-ați decis cine, cum, în ce fel candidează, sunt curios dacă o să anulați și aceste alegeri și dacă o să dați vina iarăși pe Călin Georgescu. Dacă și de data asta Călin Georgescu o să fie vinovat pentru că voi ați reușit să pierdeți cu brio cel mai userist electorat, să nu vă mire că o să faceți și un pic de pușcărie. Dar îmi asum ce spun.

Nu e normal ca, după aproape un an de la eșecul alegerilor prezidențiale din România, să nu avem un lucru lămurit și clar. Unde s-au dus cele 300 de milioane de euro, cine își asumă cheltuirea lor și de ce stați să prigoniți un om pentru că a avut curajul să ridice fruntea în fața voastră și să vă spună că sunteți tâmpiți, tâmpiți la propriu și la figurat.

De ce? Pentru că, după 35 de ani, avem un deficit record, o inflație record și o producție la electricitate record. De ce? Pentru că e ușor, pentru că e Nicușor”, a declarat deputatul AUR Bogdan Velcescu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministrul României, viceprim-ministru interimar De către: […]
Adresată: Domnului András István DEMETER, ministrul Culturii De către: Deputat Daniel-Răzvan […]