Badiu Georgel – întrebar eparlamentară către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației – Situația alocărilor prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru județul Vrancea

Adresată: Domnului Attila-Zoltán CSEKE, Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației

De la: Georgel BADIU

          Deputat AUR, circumscripția electorală nr. 41, Vrancea

Subiectul întrebării: Situația alocărilor prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru județul Vrancea

Stimate Domnule Ministru,

Programul „Anghel Saligny” reprezintă pentru comunitățile locale una dintre marile șanse existente de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare în ceea ce privește realizarea de drumuri județene și locale, investiții în infrastructura de apă și canalizare, stații de epurare a apei și extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale. Având în vedere amploarea acestui proiect care se completează cu Programul Național de Dezvoltare Rurală şi Programul Naţional de Construcţii de Interes Public şi Social, vă rog să aveți amabilitatea de a-mi comunica următoarele:

1. Câte cereri de finanțare din partea unităţilor administrativ-teritoriale din județul Vrancea au fost depuse până în prezent pentru Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”?

2. Câte dintre aceste cereri au fost eligibile pentru finanțare?

3. Care este suma totală pentru cererile de finanțare eligibile?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – […]
Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]