Am intrat de câteva luni sub zodia austerității, dar o austeritate în care povara este pusă doar pe umerii românilor, în care ni se vorbește din ce în ce mai mult de înstrăinarea resurselor țării, de tăieri, de taxe și impozite crescute. Guvernul României alege să nu dialogheze, alege să impună fără să se consulte, fără să analizeze. Unde vom ajunge în acest fel? Nu se știe, dar drumul este unul extrem de periculos.
Săptămâna trecută mai multe confederații din țară au organizat proteste, unul dintre acestea fiind organizat la Ploiești. Vi se pare că cineva i-a băgat în seamă pe cei care au solicitat un dialog, consultări cu privire la măsurile de austeritate? Evident că nu. Măcar puteau să se uite peste memoriul transmis de către acestea și revendicările lor. Dar, pentru că nu au vrut acest lucru, aduc astăzi în fața dumneavoastră câteva dintre aceste revendicări.
În primul rând, trebuie spus un adevăr simplu, dar pe care guvernanții refuză să-l audă: munca cinstită trebuie plătită cinstit! Nu peste un deceniu, nu „când o să fie posibil”, ci acum, pentru ca românii să aibă un nivel de trai decent.
Confederațiile sindicale din România au ieșit în stradă și au transmis guvernului revendicări clare și legitime: salariu minim decent, servicii publice consolidate și pensii echitabile. Aceste lucruri nu sunt favoruri, nu sunt „cadouri” pe care un guvern le poate da sau nu, după cum are chef. Ele sunt drepturi firești, garanții pentru ca cetățenii să poată trăi demn în propria lor țară.
Educația, sănătatea, cultura, ordinea publică sunt coloana vertebrală a statului român. În loc să le consolideze, guvernul condus de Ilie Bolojan le distruge pe altarul austerității. Profesorii, medicii, polițiștii, artiștii sunt umiliți și împinși către plecarea din țară, în timp ce multinaționalele scapă basma curată, protejate de lipsa măsurilor luate de guvern. Povara austerității este pusă doar pe umerii celor care muncesc, în timp ce capitalul străin este ferit de orice responsabilitate.
Un alt punct vital ridicat de sindicate este cel al pensiilor. Anul acesta, guvernul a refuzat indexarea anuală, încălcând un drept fundamental. Milioane de pensionari au fost furați de statul care ar trebui să le fie protector. Reluarea indexării și recuperarea integrală a pierderilor nu reprezintă un efort bugetar, ci un act de dreptate. O pensie echitabilă nu este o pomană, ci un drept câștigat printr-o viață întreagă de muncă.
Totodată, printre revendicările transmise inclusiv de reprezentanții sindicatelor din Prahova, se cere respectarea deplină a drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor și o taxare justă. Taxele nu trebuie să fie o pedeapsă pentru cei care muncesc, ci un pact echitabil între stat, capital și muncă. Nu este normal ca salariații să fie storși până la ultimul leu, în timp ce companiile cu monopoluri și multinaționalele își externalizează profiturile fără să contribuie cu nimic la bugetul României.
Mai mult, sindicatele au ridicat o problemă fundamentală, pe care AUR o consideră sacră: resursele naturale. Energia, apa, pădurile, gazele, mineralele sunt bunurile poporului român și trebuie să rămână în proprietatea statului. Ele trebuie administrate în interesul cetățenilor, nu vândute pe doi bani către companii private și străine. Taxarea corectă și transparentă a resurselor naturale nu este doar o necesitate economică, ci și o datorie morală față de generațiile viitoare.
Din păcate, Guvernul Bolojan alege să ignore aceste revendicări legitime. Alege să ignore sindicatele, să ignore partenerii sociali, să ignore ideea de democrație și transparență decizională. Într-un stat democratic, dialogul cu românii este obligatoriu, nu un moft.
Guvernul trebuie să pună capăt ipocriziei și abuzului și să adopte măsuri echilibrate, corecte, care să împartă povara în mod just. Austeritatea nu trebuie să fie doar pentru cei care muncesc, ci și pentru multinaționalele protejate de actuala putere.
Vă mulțumesc!
Comments are closed