Andra Constantinescu – Interpelare – Mortalitatea infantilă în România: cauze, responsabilități și măsuri urgente

Către: Ministerul Sănătății, Domnului Alexandru Florin Rogobete
De la: Deputat Constantinescu Andra-Claudia, Circumscripția electorală nr.9, Braila
Obiectul interpelării: Mortalitatea infantilă în România: cauze, responsabilități și măsuri urgente


Domnule ministru,


Mortalitatea infantilă reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori ai stării de sănătate a unei națiuni și reflectă în mod direct calitatea serviciilor medicale, accesul la îngrijire prenatală și postnatală, precum și nivelul de protecție socială acordat mamelor și copiilor.
În ultimii ani, datele statistice arată că rata mortalității infantile din România se menține la un nivel ridicat și se situează printre cele mai mari din Europa, înregistrând, în anumite perioade, tendințe de creștere. Această situație este profund îngrijorătoare și ridică semne serioase de întrebare cu privire la eficiența politicilor publice din domeniul sănătății materno-infantile.
Numeroși specialiști semnalează probleme legate de accesul limitat la servicii medicale în mediul rural, lipsa personalului medical, infrastructura deficitară, insuficiența programelor de prevenție și monitorizare, precum și dificultățile socio-economice cu care se confruntă multe familii.
În acest context, consider necesară o evaluare clară și transparentă a cauzelor care stau la baza acestui fenomen și a măsurilor adoptate pentru protejarea vieții și sănătății copiilor.
Având în vedere cele de mai sus, vă rog respectuos să îmi comunicați următoarele:

  1. Care este evoluția ratei mortalității infantile în România în perioada 2023–2025, defalcată pe ani și pe județe?
  2. Care sunt principalele cauze medicale și sociale identificate în cazul deceselor infantile înregistrate în această perioadă?
  3. Ce programe naționale de prevenție, monitorizare și sprijin pentru mame și nounăscuți sunt în prezent în derulare și ce rezultate concrete au avut acestea?
  4. Ce resurse financiare și umane sunt alocate anual pentru sănătatea materno-infantilă și pentru modernizarea maternităților și secțiilor de neonatologie?
  5. Ce măsuri concrete intenționează Ministerul Sănătății să adopte, pe termen scurt și mediu, pentru reducerea ratei mortalității infantile și alinierea României la standardele europene în acest domeniu?
    Protejarea vieții copiilor și asigurarea unui start sănătos în viață trebuie să reprezinte o prioritate absolută a statului român.
    Nivelul ridicat al mortalității infantile indică vulnerabilități grave ale sistemului de sănătate și necesită intervenții urgente, coerente și eficiente.
Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către doamna senator: Daniela ȘTEFĂNESCU Circumscripția electorală: nr.04 […]