Adresată:
Domnului Petre-Florin MANOLE, Ministru al Muncii, Familiei și Solidarității Sociale
Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
De către: Deputat Alexandru BORDIAN (circumscripția nr. 18 Galați)
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 24.11.2025
Obiectul întrebării: Solicitare de informații și statistici cu privire la persoanele vulnerabile și familiile aflate în dificultate din România cărora le sunt acordate beneficii de asistență socială
Stimați domnilor Miniștri,
Potrivit Legii asistenței sociale nr. 292/2011, autoritățile administrației publice locale, prin serviciile de asistență socială, au responsabilitatea de a identifica persoanele și familiile aflate în dificultate, precum și cauzele care au generat situațiile de risc de excluziune socială. Această activitate are caracter permanent și continuu, fiind realizată prin anchete sociale, vizite la domiciliu, colaborări cu alte instituții publice (bunăoară, unități de învățământ, cabinete medicale, poliție, DGASPC), precum și prin reluarea solicitărilor directe ale cetățenilor.
Persoanele vulnerabile sunt îndreptățite să primească beneficii de asistență socială în bani sau în natură, acordate de autoritățile administrației publice centrale, direct sau prin instituții aflate în subordinea acestora. Aceste beneficii reprezintă măsuri financiare destinate asigurării unui standard minim de viață, susținerii familiei și copilului, promovării și garantării exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor și libertăților fundamentale.
Categoriile și tipurile de servicii sociale, activitățile și funcțiile aferente fiecărui serviciu, precum și regulamentele-cadru de organizare și funcționare au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale.
Având în vedere cele prezentate de mai sus, vă rog respectuos să îmi comunicați:
1. Numărul persoanelor și familiilor aflate în dificultate identificate de serviciile publice de asistență socială din subordinea autorităților administrației publice locale, la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, pentru ultimii cinci ani, cu defalcare anuală.
2. Categoriile de vulnerabilitate în care se încadrează aceste persoane și familii (bunăoară, persoane vârstnice dependente, persoane cu dizabilități, copii în situații de risc, persoane fără adăpost, victime ale violenței domestice, persoane dependente de droguri, persoane afectate de sărăcie extremă, migranți etc.), în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 292/2011.
3. Tipurile de beneficii de asistență socială acordate acestor persoane sau familii (în bani, în natură, servicii sociale), cu precizarea temeiului legal și a numărului de beneficiari pentru fiecare categorie de prestație.
4. Bugetele alocate și executate anual, în ultimii cinci ani, pentru acordarea beneficiilor de asistență socială destinate persoanelor și familiilor vulnerabile, atât de la bugetul de stat, cât și de la bugetele locale.
5. Numărul și capacitatea serviciilor sociale licențiate, pe tipuri de servicii, conform Nomenclatorului aprobat prin HG nr. 867/2018, precum și gradul de ocupare al acestora în ultimii cinci ani.
6. Date privind personalul de specialitate din serviciile publice de asistență socială (număr, pregătire profesională, rata de încărcare, deficit de personal), în raport cu obligațiile prevăzute în Legea nr. 292/2011.
7. Numărul de anchete sociale efectuate anual de către serviciile publice de asistență socială, în exercitarea atribuțiilor de identificare a situațiilor de risc, precum și numărul de cazuri în care au fost dispuse măsuri de intervenție.
8. Mecanismele de colaborare între instituțiile publice (unități de învățământ, cabinete medicale, structuri de poliție, DGASPC etc.) pentru identificarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile, cu precizarea eventualelor dificultăți sesizate în acest cadru interinstituțional.
9. Măsurile și programele implementate sau planificate de ministerele pe care le conduceți, în vederea prevenirii și combaterii
riscului de excluziune socială, susținerii familiilor și protecției persoanelor vulnerabile, potrivit Legii nr. 292/2011.
10.Evaluarea gradului de respectare a standardelor minime de calitate ale serviciilor sociale furnizate la nivel local și central și
menționarea eventualelor sancțiuni sau măsuri corective dispuse în cazurile de neconformitate.
11. Lista județelor sau localităților în care au fost identificate probleme majore privind accesul persoanelor vulnerabile la serviciile sociale, astfel cum acestea au rezultat din rapoartele de monitorizare realizate de ministerele dumneavoastră sau de AJPIS/DGASPC.
12. Situația implementării strategiilor și planurilor locale de dezvoltare a serviciilor sociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011, precum și stadiul aplicării Strategiei naționale privind incluziunea socială.
Orice alte informații relevante referitoare la acest subiect vor fi binevenite.
Vă rog să îmi transmiteți în scris răspunsul dumneavoastră coordonat interinstituțional.


Comments are closed