Adresată:
Doamnei Oana-Silvia ȚOIU, ministru al Afacerilor Externe
De către: Deputat Alexandru BORDIAN
Circumscripția electorală: nr. 18 Galați
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 20.08.2025
Obiectul întrebării: Reacțiile și acțiunile punctuale ale României în cazurile concrete din ultimii trei ani de încălcare flagrantă a drepturilor minorității române din Ucraina
Stimată doamnă ministru,
În contextul războiului din Ucraina, România a oferit un sprijin constant și substanțial statului ucrainean pe plan diplomatic, politic, umanitar, logistic și financiar.
Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor aparținând minorităților naționale, în speță ale persoanelor aparținând minorității naționale române, nu este doar o obligație juridică, ci și o șansă de a arăta că Ucraina este un partener de încredere al României și al Uniunii Europene.
Exprim încrederea că aprofundarea reformelor în domeniul drepturilor minorităților va consolida poziția Ucrainei în negocierile de aderare la Uniunea Europeană și va întări relațiile prietenești de bună vecinătate cu România, un susținător-cheie al procesului de integrare europeană a Ucrainei.
Consider că România nu poate rămâne tăcută în fața unui proces sistematic de deznaționalizare a comunității istorice românești din Ucraina aflate în dificultate culturală și identitară majoră din cauza politicilor neeuroconforme și relelor practici ale autorităților ucrainene.
Constat cu profund regret și indignare că autoritățile ucrainene continuă să restrângă drepturile minorității române, în special în ceea ce privește:
a) accesul la educație în limba maternă (a se vedea faptul că numărul școlilor cu predare în limba română a scăzut sub cel al școlilor cu predarea în limba maghiară în condițiile în care minoritatea maghiară este de trei ori mai puțin numeroasă decât minoritatea română);
b) dreptul la păstrarea identității lingvistice și naționale și continuarea politicii sovietice de fragmentare artificială a comunității românești (a se vedea faptul că așa-zisa „limbă moldovenească” este, contrar declarațiilor publice, impusă în mai multe școli din regiunea Odesa de către Ministerul Educației al Ucrainei, ca dovadă servind și faptul că pe rolul instanței de contencios administrativ din Kiev, se află în continuare, fără nicio soluție, dosarul nr. 640/8013/21 inițiat de 10 școli din regiunea Odesa care cer recunoașterea limbii române în locul așa-zisei „limbi moldovenești”. A se vedea, de asemenea, refuzul autorităților ucrainene de a institui oficial Ziua Limbii Române în Ucraina, după modelul în care în România a fost instituită Ziua Limbii Ucrainene);
c) dreptul la libertatea religioasă, de asociere și de conștiință (a se vedea cazul organizației religioase Biserica Ortodoxă Română din Ucraina, care a solicitat înregistrarea sa juridică de către Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință la 28 august 2024 și a cărei admitere în legalitate este blocată premeditat și nejustificat de către statul ucrainean, vinovat de încălcarea flagrantă a legislației ucrainene în domeniu, a instrumentelor juridice europene și internaționale la care Ucraina este parte și a instrumentelor politico-juridice bilaterale româno-ucrainene care consacră drepturile minorității române de a-și înființa, în libertate, propriile asociații și instituții religioase).
Având în vedere cele prezentate mai sus, precum și gravitatea situației prezentate, vă adresez respectuos rugămintea să-mi comunicați punctual:
1. Ce acțiuni politico-diplomatice concrete a întreprins Ministerul Afacerilor Externe și partea română în general, în ultimii trei ani, pentru a apăra drepturile etnicilor români din Ucraina și care a fost, în fiecare caz aparte, gradul de eficiență al acestor acțiuni.
2. Care este poziția oficială a României privind limitarea și încălcarea flagrantă a drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale române din Ucraina în domeniul educației, în condițiile în care Ucraina face în continuare obiectul criticilor Consiliului Europei, al minorităților naționale înseși și al unor state înrudite (kin-states).
3. Cum explică partea română descreșterea continuă și accelerată a numărului școlilor publice cu predare în limba română din Ucraina în condițiile în care o altă minoritate, cum este cea maghiară, de trei ori mai mică numeric, dispune de un număr mai mare de școli cu predarea în limba maternă.
4. Cum explică partea română cazul concret al nesoluționării amiabile de către Ministerul Educației al Ucrainei a litigiului său administrativ cu cele 10 școli din regiunea Odesa care cer fără succes, de 5 ani, înlocuirea așa-zisei „limbi moldovenești” cu limba română ca limbă de predare (dosarul nr. 640/8013/21 aflat pe rolul instanței de contencios administrativ din Kiev).
5. Cum explică partea română neacordarea de sprijin concret și eficient Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina în vederea înregistrării ei juridice de către autoritățile guvernamentale de la Kiev care sfidează fățiș și încalcă flagrant legislația ucraineană, cadrul juridic european și internațional, precum și cadrul politico-juridic bilateral româno-ucrainean.
6. Cum explică partea română refuzul autorităților ucrainene de a institui prin lege (în accepția largă europeană a termenului), la cererea oficială a mediului asociativ românesc din țara vecină, dar și pe bază de reciprocitate cu România, Ziua Limbii Române în Ucraina.
7. Este sau nu dispusă partea română să condiționeze rezonabil sprijinul acordat Ucrainei, inclusiv în parcursul său european, de respectarea deplină a drepturilor minorității naționale române ale cărei drepturi nu sunt asigurate și sunt încălcate adesea cu premeditare.
Orice alte informații tangente cu acest subiect sunt binevenite.
Vă rog să transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris.
Comments are closed