Adresată:
Domnului András István DEMETER, ministru al Culturii
De către: Deputat Alexandru BORDIAN (circumscripția nr. 18 Galați)
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.12.2025
Obiectul întrebării: Investițiile în patrimoniul cultural în anii 2024-2025
Domnule Ministru,
În anul 2025, Ministerului Culturii i-a fost alocat unul dintre cele mai reduse bugete din ultimii ani, creditele bugetare reprezentând aproximativ 0,07% din Produsul Intern Brut, nivel care reflectă o subfinanțare cronică a unui sector esențial pentru identitatea, coeziunea și prestigiul național al țării noastre.
La momentul adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2025, ministrul culturii de la acea vreme a oferit asigurări în fața Parlamentului că sumele alocate ar fi suficiente pentru acoperirea necesarului pe toate capitolele de cheltuieli (cheltuieli curente, cheltuieli de personal și cheltuieli de capital). În realitate însă, evoluțiile din teren arată că aceste alocări au fost profund subevaluate, afectând grav capacitatea Ministerului Culturii de a susține investițiile publice necesare în domeniul patrimoniului național.
Mai mult, deși deficitul de finanțare ar fi putut fi parțial compensat printr-o utilizare mai activă a fondurilor externe nerambursabile, majoritatea informațiilor apărute în spațiul public confirmă faptul că, în anul 2025, investițiile publice destinate patrimoniului cultural se află la un minimum istoric, cu întârzieri semnificative, inclusiv în derularea unor obiective de investiții demarate în anii precedenți.
Această situație riscă să genereze degradări ireversibile ale patrimoniului cultural național și să compromită proiecte de interes național și local, afectând atât comunitățile locale, cât și imaginea României pe plan cultural și turistic.
Având în vedere aceste aspecte, vă rog respectuos să îmi transmiteți:
1. Care a fost valoarea totală a fondurilor alocate și efectiv cheltuite pentru investiții în patrimoniul cultural în anul 2025, defalcate pe categorii de obiective (monumente istorice, situri arheologice, muzee, arhive, biblioteci și alte instituții de cultură).
2. O situație detaliată privind stadiul fizic de execuție și stadiul financiar al tuturor proiectelor de investiții în domeniul patrimoniului cultural finanțate prin bugetul Ministerului Culturii, la data de 15 decembrie 2025, în comparație cu situația existentă la 31 decembrie 2024, defalcat pe fiecare proiect în parte.
3. Lista completă a obiectivelor de investiții noi demarate în cursul anului 2025, care să cuprindă, pentru fiecare proiect:
a) denumirea obiectivului de investiții;
b) valoarea totală aprobată;
c) sursa de finanțare (buget de stat/fonduri externe nerambursabile/alte surse);
d) termenul de implementare și de finalizare.
4. Dacă, la nivelul județului Galați, Ministerul Culturii a demarat, în perioada 1 ianuarie – 15 decembrie 2025, proiecte de investiții în domeniul patrimoniului cultural construit și, în caz afirmativ, să indicați pentru fiecare: obiectivul, valoarea și stadiul actual.
5. O situație comparativă privind susținerea financiară a evenimentelor culturale în anul 2025 comparativ cu anul 2024, defalcată pe:
a) tipuri de evenimente (festivaluri, manifestări tradiționale, proiecte editoriale, expoziții, etc.);
b) sume alocate;
c) număr de proiecte finanțate.
Vă rog să precizați diferențele procentuale și valorice dintre alocările bugetare și investițiile realizate în anii 2024 și 2025, precum și justificarea eventualelor majorări sau reduceri ale bugetelor destinate acestui domeniu.
Orice alte informații relevante referitoare la acest subiect vor fi binevenite. Vă rog să îmi transmiteți răspunsul în scris, în termenul legal.

Comments are closed