Adrian-Gheorghe Cătană – Declarație politică – 27 mai 1600, Unirea tuturor românilor sub sceptrul marelui Voievod Mihai Viteazul

Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ

Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Sedința Senatului din data de: 25.05.2022

Titlul declarației: 27 Mai 1600, Unirea tuturor Românilor sub sceptrul marelui Voievod Mihai Viteazul

Domnule președinte,

Stimați colegi,

La 20 Mai anul 2000 se împlineau 400 ani de la realizarea de către generația Mihai Viteazul a primei Mari Uniri a Românilor. 400 ani de la înscrierea pe harta Europei de către Mihai Viteazul, a României ca stat, al voinței românești de Libertate și Unire. În mod firesc într-o Românie democrată, europeană și liberă, anul 2000 ar fi trebuit să fie și să fi fost pentru românii de pretutindeni „Anul Mihai Viteazul – Anul Unirii“. Dar nu a fost, pentru că „elita” cu ghilimelele de rigoare, intelectuală și „civică” – de asemenea cu ghilimelele de rigoare – botezată CDR a decis altfel, să nu se aniverseze. Pe 15 Mai 1600, Janos Kaptury secui, în urma bătăliei de la Suceava, a fost numit căpitan al acestei cetăți și a depus următorul jurământ: „Mă jur că voi fi drept și cu credința domnului meu, stăpânitorul  și domnul Ardealului, Țării Românești și Moldovei”. La 6 iulie anul 1600, Mihai Viteazul a dat următorul hrisov: „Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”.

Plecând de la faptul că ultima așa zisă revoluție, datorită conducerilor care s-au perindat la putere în România și care ne-au dat statutul de COBAI, au reușit să ne demonstreze că nu numai „somnul rațiunii naște monștri, ci în primul rând somnul Națiunii naște monștri”. Clasa politică în frunte cu regimul lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Werner Iohannis, se pare că a fost și rămâne o servitoare blestemată la mâna unor străini și interese, ce urmăresc în această zonă un singur scop: jaful și distrugerea neamului nostru românesc, aceștia raportându-se și la zicala:

„Frumoasă țară și bogată. Păcat că-i locuită!”

Nu mai este un secret pentru nimeni că opera de distrugere a țării a început imediat după asasinarea justiției române la data de 25 Decembrie 1989, a continuat cu deschiderea frontierelor și apoi – Pas cu Pas – nu a urmărit altceva decât secătuirea și înfeudarea neamului românesc. Distrugerea industriei, agriculturii, a învățământului, a sănătății precum și a comerțului. S-a ajuns până într-acolo, încât s-a făcut trafic ilegal de țigări, armament, persoane, droguri, înstrăinarea patrimoniului cultural național și migrarea românilor spre alte țări. Poliția politică, prin care orice voce sănătoasă, realistă și patriotică a fost redusă la tăcere, a constituit obiectivele principale clare ale regimului Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis. Tocmai prin faptul că regimul Iohannis a preluat opera celor 3 regimuri anterioare și o desăvârșește prin declararea României ca stat eșuat, ne face să înțelegem că întreaga activitate a tuturor guvernanților de după 1989, a avut un numitor comun – trădarea, distrugerea și transformarea României într-o colonie, după cum bine a subliniat și susținut profesorul Ilie Șerbănescu. Acum, când și-a desăvârșit opera și, într-adevăr, România este o colonie, se pune simpla întrebare:

„Cine este stăpânul?”

Este drept că Iliescu afirma: Constantinescu este bun, iar acestuia din urmă i-a convenit să fie schimbat din nou cu Iliescu, afirmând că l-a învins Sistemul. Apoi ne-am trezit cu Băsescu, un președinte jucător care și el a contribuit mai departe la distrugerea României și a instituționalizat statul paralel, care acum îi crează până și lui mari probleme. A urmat Iohannis, un președinte „tăcut” care s-a angajat să construiască o Românie nouă – Pas cu Pas -, iar trădarea continuă sub ochii noștri prin cedarea pe nimic a ultimelor active ale statului, intereselor străine: CFR Marfă, CFR Călători, TAROM, Laserul de la Măgurele, Hidroelectrica și, în curând, Termo-Electrica, Nuclear-Electrica și CEC Bank. Tot ce aduce venituri statului român se distruge sau înstrăinează, România să agonizeze în continuare prin împrumuturi nejustificate și taxarea inumană a vieții, muncii și inflației,  guvernanții având ca și complice o slugă primordial – Justiția. Toate aceste fapte s-au  făcut în interes personal și de grup infracțional constituit, au furat și fură, distrug și înstrăinează avuția națională. Putem spune că aceasta este moștenirea generațiilor viitoare de români, care din păcate sunt obligați să-și caute de la primii pași în viață pe alte meleaguri, formarea și împlinirea. Toate acestea au fost convenabile pentru ei. În opinia lor au urmărit și urmăresc, ca forțele sănătoase patriotice și clarvăzătoare, să fie marginalizate, compromise și distruse mediatic în complicitate și cu ajutorul unor stăini și interese care vin din afara României. Dacă a fost nevoie, au fost inventate așa-zise personalități politice, astfel încât patrioții adevărați să nu ajungă la putere. Din punctul meu de vedere, deși activitatea mea este de luptă, în slujba României, democrației și dreptății, este tragic că, fiind în minoritate, fără putere guvernamentală, să nu reușim aproape nimic. Sunt scandalizat de modul cel puțin nerușinat, în care, după trei regimuri rău-voitoare cu România și poporul român, Iohannis a fost scos din cutia de conserve și prezentat cetățenilor români ca variantă de viitor și succes european. Viitor al cui? Sigur viitor al celor 4 regimuri, care de 32 ani au trădat și trădează în continuare România. Ar fi bine ca cel puțin înainte de-al 12-lea ceas aceștia să-și recunoască faptele și să aprindă o lumânare la căpătâiul nației române. Până la coagularea tuturor forțelor sănătoase, patriotice nu mai este însă mult. Am însă convingerea și să avem cu toții credința în BUNUL DUMNEZEU că va fi alături de forțele creștin-ortodoxe și sănătoase, în această operă înălțătoare de salvare a poporului român.

Închei prin ceea ce a spus marele nostru voievod Mihai Viteazul, după bătălia de la Șelimbăr la data de 28 octombrie 1599:

„De partea noastră e dreptul și dreptatea! Cu noi e cauza cea bună! Cu noi e Dumnezeu!” 

(Mihai Viteazul, Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599)

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]