Acatrinei Dorel și Pușcașu Lucian – interpelare către Ministerul Energiei – Ce procente din necesarul de energie și gaz produce Romania?

Adresată:  Domnului Ministru al Energiei, Virgil Popescu

De către: dl. Deputat Acatrinei Dorel Gheorghe

                    dl. Deputat Puscașu Lucian Florin

Circumscripția electorală nr.35, Suceava

Grup Parlamentar AUR

Obiectul interpelării: Ce procente din necesarul de energie și gaz produce Romania? De ce în această perioadă critică nu sunt livrate populației și companiilor prețuri reglementate, apropiate de prețul cu care Statul Român produce?

Domnule Ministru,

                        Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat, sâmbătă 10.09.2022, dacă Guvernul ia în calcul măsuri de premiere a consumatorilor care fac economie la energia electrică şi de taxare suplimentară a celor care consumă mult, cu precădere la orele de vârf. Răspunsul este da, însă nu au fost încă găsite soluţiile tehnice pentru a realiza acest lucru.

“Am discutat în şedinţa de Guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit şi facem apel la populaţie să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, ca să putem să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

 Şocul creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale este atât de puternic încât va provoca o recesiune mai puternică decât cea trăită de România în perioadele de criză din 2007. Câtă vreme nu se intervine asupra mecanismelor care distorsionează piața energiei și la contractele pe termen lung administrate de Statul Român și nu se găsesc soluții pentru exploatarea gazului românesc, românii sunt condamnați la sărăcie. Principalii producători de energie electrică din România sunt Termoelectrica, cele 3 complexuri energetice: CETurceni, CE Rovinari și CE Craiova, dar si Hidroelectrica  și Nuclearelectrica, toate proprietatea Statului Român. .

        România a pierdut în ultimii ani capacități de producție energie electrică de 5000 MWh (termocentrale) care au fost înlocuite cu 4000 MWh regenerabile (dar necesarul era de 25000 MWh);

Avem zăcăminte de gaze naturale în Marea Neagră, dar nu avem tehnologie proprie de exploatare, avem zăcăminte on-shore descoperite la Caragele, județul Buzău, dar nu facem ceva concret, în folosul României;

Am dat gratis concesiunea gazelor din Marea Neagră, apoi concesionarul Exxon s-a retras, iar ROMGAZ a cumpărat drepturile cu 1,06 miliarde $; dar, ROMGAZ nu are mijloace tehnice, prin urmare, are nevoie de alte sume de bani pentru a închiria ori cumpăra echipamente specifice.

România este pe locul 3 din Europa la independență energetică (energie electrică plus gaze naturale). Doar Estonia și Suedia stau mai bine.

Cu toate acestea românii plătesc prețuri peste puterile lor pentru a avea energie și gaz iar companiile sunt obligate să semneze contracte cu prețuri mărite de 3 ori pentru ca atunci cînd se va termina “preocuparea autorităților” distribuitorii si furnizorii să-și recupereze  profiturile planificate. Mai mult, distribuitorii si furnizorii nu vor să încheie contracte fără să-și impună condițiile înrobitoare.

Față de această situație vă adresăm următoarea interpelare:

Ce procente din necesarul de energie și gaz produce Romania? De ce în această perioadă critică nu sunt livrate populației și companiilor prețuri reglementate, apropiate de prețul cu care Statul Român produce?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]