Acatrinei Dorel și Pușcașu Florin – întrebare parlamentară către Ministerul Energiei – Trimiteți corpul de control să ancheteze angajarea actualului director al Minei Crucea.

Adresată:  Ministrului Energiei, domnul Virgil Daniel Popescu

De către: Acatrinei Dorel Gheorghe

               Pușcașu Lucian Florin

Circumscripția electorală nr. 35, Suceava

Obiectul întrebării: Trimiteți corpul de control să ancheteze angajarea actualului director al Minei Crucea

Domnule ministru,

              Mina de uraniu de la Crucea, judeţul Suceava a ținut capul de afiș, în anul 2021, datorită faptului că minerii s-au blocat în subteran, în luna martie, pentru că nu și-au primit drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă. Această mină este un obiectiv strategic național și singura mină de uraniu încă activă din România.

În ultimii 31 de ani, forța de muncă a scăzut de la 11.000 de salariați în anii ‘90 la 300 astăzi și înțelegem că aveți în plan disponibilizări din data de 10 mai 2021 când vor rămîne 50 de angajați.

În spațiu public a apărut o declarație a dumneavoastră conform căreia “în zona exploatărilor subterane există semnale că se fac angajări fictive, de exemplu la mina de la Crucea (…) în perioada 2018-2019 s-au făcut ad-hoc în jur de 130 de angajări, iar raţiunile economice pentru care s-au făcut acele angajări nu le înţeleg pentru că producţia de minereu nu a crescut.”

De obicei un ministru, mai întâi cerecetează și după aceea vorbește, ne referim la un ministru competent. Deosebit de aceasta, vă informăm că, în timpul grevei, minerii de la Mina Crucea au declarat că și-au luat un al doilea job pe perioada concediului de odihnă pentru că nu le ajunge salariul ca să-și întrețină familiile. Dacă asta cercetați vă invităm să vă dați demisia.

 Ne-am informat pentru dumneavoastră și vă spunem că îndemnul  “mergeți la șparangel” este făcut de către directorul politic al Minei Crucea adresat către minerii care protestau. Tot directorul în cauză a precizat în mass-media că SRI anchetează greva minerilor.

Precizăm că ne-am informat și vă aducem la cunoștință că SRI nu vine cu chitanțierul în mină să dea amenzi la minerii care protestează dar se poate întîmpla să existe documentat, în notele informative ale SRI sau în dosarele procurorilor, modul cum a fost angajat actualul director al Minei Crucea.

Suntem în fața “unui nou caz Gelu Puiu”, secretarul de stat de la Păduri care șantaja directorii de direcții silvice. Precizăm că in situația dată îl veti găsi pe Gheorghe Flutur și conducerea CNU în rolul persoanelor care au amenințat și determinat  pe fostul director al Minei Crucea să-și dea demisia din funcție pentru a face loc directorului politic care trimite minerii la sparanghel.

În loc să anchetați minerii care și-au luat un al doilea job, în concediu de odihnă, pentru a ieși din sărăcie mai bine trimiteți corpul de control pentru a cerceta modul în care a fost angajat directorului actual al Minei Crucea. Si dacă tot merg acolo vedeți de ce nu se transportă minereul extras la Centrala de la Cernăvodă. Nu cumva pentru că la Cernavodă cumpărați minereu din afara țării? Si atunci de ce spuneți că “ producția de minereu nu a crescut”? Ca să crească producția de minereu trebuie să-l cumpere centrala de la Cernavodă? Nu credeți că face parte din fisa postului dumneavoastră?

Solicităm ca în momentul în care cercetați lucrurile pe care le-ați afirmat în presă să solicitați și punctul de vedere al minerilor și al fostului director al Minei Crucea cu privire la angajarea actualului director și să trimiteți depozițiile acestora procurorilor.

 Noi considerăm că trebuie să răspundă toate persoanele care au condus timp de 30 de ani Compania Natională a Uraniului și care au dus numărul de angajați, de la 11.000, spre exemplu la 50, cît doriți dumneavoastră să fie la Mina Crucea din 10 mai 2021, situație în care, ne întîlnim după 10 mai în subteran, domnule ministru.

Aveți în plan să faceți concedieri la Mina Crucea? Aveți soluții  la problemele reale cu care se confruntă industria mineritului în general și cea de uraniu în special? Trimiteți corpul de control să cerceteze modul cum a fost angajat actualul director al Minei Crucea?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]