
Adresată: Prim-ministrului României, domnului Luca-Alexandru Niculescu
De către: Deputat Elena DOBOŞ
Circumscripția electorală: nr. nr.38 TULCEA
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Obiectul interpelării: Un oficial ucrainean pentru „coordonarea navigației” pe Canalul Sulina: Poate deveni o astfel de „coordonare” un risc pentru securitatea națională a României?
Stimate Domnule Prim-ministru,
Vă adresez această interpelare pentru că tulcenii știu mai bine decât oricine ce înseamnă războiul de la granița de nord a țării. De patru ani, singurul lucru care funcționează cu adevărat în județul Tulcea este RO-Alert: mii de mesaje de alertă au sunat pe telefoanele oamenilor, iar fragmente de dronă au căzut pe teritoriul județului. De un an și jumătate vă trimit, prin ministerele de resort, întrebări și interpelări pentru a afla date, explicații și soluții, iar răspunsurile arată că, în județul Tulcea, sunt înregistrate 23 de adăposturi de protecție civilă, toate în municipiul Tulcea, din care doar 4 sunt funcționale, iar 13 nu funcționează deloc. Cu alte cuvinte, tulcenii trăiesc la granița unui război fără adăposturi, fără sprijin economic și fără ca nicio instituție să îi spună cine răspunde de siguranța lor.
În acest context, mi se pare firesc ca aceiași oameni să fie îngrijorați când citesc că Ministerul pentru Refacere, Infrastructură și Transporturi din Ucraina ar fi transmis Ministerului Transporturilor din România o adresă oficială, prin care ar solicita aprobarea detașării și găzduirii la sediul AFDJ Galați a unui înalt oficial al Autorității Porturilor Maritime din Ucraina, cu scopul declarat de a „îmbunătăți coordonarea navigației” prin Canalul Sulina. Sursele spun, de asemenea, că adevăratul scop ar fi acela ca navele care încarcă și descarcă în porturile ucrainene să aibă prioritate în fața celor care merg spre porturile românești. Pe 5 octombrie, la Constanța, partea ucraineană ar fi anunțat că România „va invita” un reprezentant al acestei autorități, iar de partea română nu a apărut nicio clarificare. Nimeni nu contestă că România trebuie să sprijine Ucraina, iar tranzitul cerealelor pe Dunăre contează pentru ea, dar Canalul Sulina se află integral pe teritoriul și sub jurisdicția României, iar decizia privind trecerea navelor trebuie să rămână exclusiv a statului român.
Tulcenii nu au uitat nici istoria. Au văzut cum nava ucraineană Rostok s-a scufundat în 1991 în dreptul localității Partizani, pe cel mai îngust sector al canalului, a blocat navigația luni de zile, iar ranfluarea și litigiile de după au durat peste 14 ani și au costat statul român zeci de milioane de euro. Au văzut cum adâncirea brațului Bâstroe, în ciuda protestelor și avizelor de mediu ale părții române, afectează echilibrul hidrologic și de mediu al Deltei Dunării, iar costurile acestor acțiuni încă nu au fost evaluate public. Au citit și că, pe 5 iunie 2026, o dronă maritimă a explodat în Portul Constanța, în apropierea unor obiective strategice. Există posibilitatea ca, într-un asemenea context, accesul unui oficial străin într-o instituție care gestionează traficul, datele și deciziile operative de pe Sulina să reprezinte un risc pentru securitatea națională, iar acest lucru trebuie analizat în mod serios înainte de orice aprobare, nu după.
Având în vedere cele de mai sus, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări: