Interpelări

Silegeanu Cătălin – Interpelare – Protejarea fondurilor europene și a intereselor cetățenilor români în negocierile pentru bugetul UE 2028–2034

Adresată: Prim-ministrului interimar al României, domnul ILIE-GAVRIL BOLOJAN

De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Circumscripția Nr. 7 Botoșani

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Obiectul interpelării: Protejarea fondurilor europene și a intereselor cetățenilor români în negocierile pentru bugetul UE 2028–2034

Domnule prim-ministru,

Reuniunea Consiliului European din 15–16 octombrie 2026, va avea un rol important în conturarea bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034. Propunerea de compromis a președinției irlandeze prevede reduceri față de proiectul Comisiei Europene, cu posibile efecte asupra finanțărilor destinate agriculturii, coeziunii, competitivității și securității, domenii esențiale pentru dezvoltarea României.

Vă rog să precizați, care sunt obiectivele concrete pe care România le va susține la reuniunea Consiliului European din 15–16 octombrie 2026, ce demersuri va întreprinde Guvernul pentru a influența forma finală a bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034 și ce poziție va susține România în privința finanțării agriculturii și a politicii de coeziune, ce măsuri va urmări pentru protejarea fermierilor, a investițiilor publice și a regiunilor mai puțin dezvoltate, inclusiv a județului Botoșani, în eventualitatea reducerii alocărilor europene.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.