Interpelări

Elena DOBOŞ – Întrebare – Câte familii monoparentale din Tulcea mai primesc azi sprijin de la stat?

Adresată: Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, domnului ministru interimar Dragoș Pîslaru

De către: Deputat Elena DOBOŞ

Circumscripția electorală: nr.38 TULCEA

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Obiectul întrebării: Câte familii monoparentale din Tulcea mai primesc azi sprijin de la stat?

Stimate Domnule Ministru,

Un părinte singur care crește un copil se află într-o situație mai dificilă decât o familie compusă din doi părinți, iar în județul Tulcea, situația este mai gravă pentru că mulți dintre acești părinți trăiesc în sate izolate, unele în inima Deltei, unde un loc de muncă bine plătit e greu de găsit. Statul a avut, ani de zile, un program de sprijin dedicat exact acestui tip de familii: alocația de susținere pentru familia monoparentală care, însă, în 2011 a fost înlocuit de alocația pentru susținerea familiei, iar de la 1 ianuarie 2024 a devenit ajutorul pentru familia cu copii, parte din venitul minim de incluziune. Problema pe care o semnalez, stimate domnule ministru, este aceea că, de fiecare dată când se schimbă numele și regulile pentru acordarea unui ajutor din partea statului, există riscul ca unii oameni să nu se mai încadreze normelor de aplicare ori să fie depășiți de circuitul instituțional al documentelor.

Nu vreau să vorbesc despre cifre naționale abstracte, ci despre situația oamenilor din Tulcea. Câți părinți singuri din județ mai primesc, azi, acest sprijin și câți l-au pierdut, odată cu trecerea la noile reguli? Pentru că există posibilitatea ca, exact aceste familii, care sunt și cele mai vulnerabile, să fi fost cele mai afectate de schimbarea sistemului, iar statul să nu aibă nici măcar o evidență clară a câtor dintre ele mai beneficiază de sprijin și câtor li s-a tăiat.

În acest context, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări:

  1. Câți beneficiari unici din județul Tulcea au primit, lunar, alocația pentru susținerea familiei între septembrie și decembrie 2023, și câți au primit ajutorul pentru familia cu copii între ianuarie 2024 și august 2026? Vă rog să precizați separat numărul familiilor monoparentale din județ.
  2. Câtor familii monoparentale din județul Tulcea le-a încetat dreptul la plată în momentul trecerii la venitul minim de incluziune, câte au obținut ulterior ajutorul pentru familia cu copii, și câte cereri au fost respinse, suspendate sau încetate în fiecare an, cu motivele aferente?
  3. Ce măsuri ia ministerul pentru ca părinții singuri din comunitățile izolate ale județului Tulcea, în special din satele Deltei, să afle la timp despre aceste ajutoare și să nu rămână fără sprijin doar pentru că nu au avut de unde să afle de schimbarea regulilor?

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.