Interpelări

Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Întârzierea livrării sistemelor de artilerie antiaeriană Oerlikon GDF 103 modernizate, cuantumul penalităților aplicate furnizorului și termenul de încasare a acestora

Către: Ministerul Apărării Naționale, domnului Radu-Dinel Miruță, ministru

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Întârzierea livrării sistemelor de artilerie antiaeriană Oerlikon GDF 103 modernizate, cuantumul penalităților aplicate furnizorului și termenul de încasare a acestora

                             Stimate domnule ministru,

În luna decembrie 2023, Compania Romtehnica a atribuit, prin procedură de negociere fără publicare prealabilă, un contract-cadru în valoare de 328 de milioane de euro companiei Rheinmetall Landsysteme GmbH, având ca obiect modernizarea a patru sisteme de artilerie antiaeriană Oerlikon GDF 103, însumând 24 de tunuri, cu introducerea capabilității de contracarare a rachetelor, a proiectilelor de artilerie și a mortierelor. Primul contract subsecvent, în valoare de 166 de milioane de euro, prevedea livrarea a două sisteme modernizate, respectiv 12 tunuri, cu termen contractual de livrare la 15 aprilie 2026, iar al doilea contract, în valoare de 162 de milioane de euro, prevede livrarea celorlalte două sisteme până la 20 decembrie 2026.

Potrivit documentelor Ministerului pe care îl conduceți, în cadrul activităților de testare și evaluare desfășurate în vederea recepției primelor două sisteme s-a constatat că unele subsisteme nu îndeplineau integral cerințele specificației tehnice de achiziție, furnizorul asumându-și înlocuirea acestora. Imposibilitatea livrării în termenele contractuale a fost pusă de furnizor pe seama unor disfuncții de natură tehnică și a dificultăților întâmpinate în lanțul de aprovizionare, termenul estimat de livrare fiind acum luna septembrie 2026. Ministerul a precizat că a aplicat penalități începând cu prima zi de întârziere, potrivit prevederilor contractuale, acestea urmând a fi aplicate până la data semnării fără obiecții a procesului-verbal de recepție.

Ministerul pe care îl conduceți nu a comunicat însă cuantumul acestor penalități, valoarea lor cumulată la zi și nici modalitatea și termenul de încasare, deși este vorba despre sume care se cuvin bugetului de stat.

Situația pe care v-o semnalez, domnule ministru, are o importanță aparte în actualul context de securitate – aceste sisteme au fost trimise la modernizare tocmai pentru a putea fi folosite împotriva aeronavelor fără pilot, iar în ultimele luni drone au pătruns în repetate rânduri în spațiul aerian al României, inclusiv în nord-estul țării, fiind emise mesaje de avertizare a populației. Până în prezent, singurele doborâri ale unor drone intrate în spațiul aerian național au fost realizate de aviația de vânătoare. Zona Galați, Brăila și Tulcea cuprinde obiective care necesită apărare nemijlocită, iar fostul șef al Statului Major al Apărării a arătat public că aceste sisteme sunt eficiente pentru apărarea obiectivelor dacă sunt integrate într-un sistem de comandă și control și dacă este asigurat personalul instruit pentru serviciul de luptă în schimburi.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

  1. Care este cuantumul penalităților aplicate furnizorului Rheinmetall Landsysteme GmbH pentru nerespectarea termenului contractual de livrare a primelor două sisteme, exprimat atât ca procent zilnic prevăzut în contract, cât și ca valoare cumulată la data răspunsului?
  2. La ce dată vor fi încasate aceste penalități, prin ce modalitate, respectiv plată directă, reținere din sumele datorate ori executarea garanției de bună execuție, și cine urmărește încasarea lor?
  3. Care este plafonul maxim al penalităților prevăzut în contract și ce se întâmplă în situația în care întârzierea continuă după atingerea acestui plafon?
  4. Ce sume au fost plătite până în prezent furnizorului din valoarea celor două contracte subsecvente, de 166 și, respectiv, 162 de milioane de euro, și ce sume rămân de plătit după recepția sistemelor?
  5. Care sunt subsistemele care nu au îndeplinit integral cerințele specificației tehnice de achiziție, în ce constau neconformitățile constatate și ce garanții există că sistemele înlocuite vor trece testele de recepție în luna septembrie 2026?
  6. La data răspunsului, au fost livrate și recepționate fără obiecții primele două sisteme, iar în caz contrar, care este noul termen comunicat de furnizor?
  7. Se menține termenul de 20 decembrie 2026 pentru livrarea celorlalte două sisteme, prevăzut în al doilea contract subsecvent, și există riscul unei întârzieri și în acest caz?
  8. Ce garanții de bună execuție au fost constituite pentru cele două contracte subsecvente, la ce valoare, și au fost acestea executate parțial ori integral?
  9. Prin ce procedură a fost atribuit contractul-cadru de 328 de milioane de euro, respectiv negociere fără publicare prealabilă, care a fost temeiul legal invocat și ce analiză a stat la baza alegerii acestei proceduri?
  10. În ce sistem de comandă și control vor fi integrate sistemele Oerlikon GDF 103 modernizate, în ce zone ale țării vor fi dislocate și la ce dată vor atinge capacitatea operațională?
  11. Câte echipe de servanți sunt necesare pentru operarea celor patru sisteme în serviciu de luptă permanent, câte sunt deja formate și instruite, și ce program de pregătire a personalului este prevăzut până la momentul intrării în serviciu?
  12. Ce alte programe de achiziție destinate combaterii aeronavelor fără pilot se află în derulare, respectiv sistemele SKYNEX, SKYRANGER 35 și MILLENNIUM, sistemul integrat de contracarare și sistemul specializat de război electronic, care este valoarea acestora, ce parte urmează a fi finanțată prin instrumentul SAFE și care sunt termenele de livrare asumate?
Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.