Adresată: Domnului Ilie Bolojan, prim-ministru al României
De către: Deputat Elena DOBOŞ
Circumscripția electorală: nr. nr.38 TULCEA
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Obiectul întrebării: Un al doilea scandal la ANSVSA în două săptămâni: De ce nu ați trimis încă Corpul de Control acolo unde frauda a devenit un flagel?
Stimate Domnule Prim-ministru,
În urmă cu doar două săptămâni v-am adresat o interpelare prin care vă atrăgeam atenția asupra modului dezastruos în care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a gestionat Programul Național de Screening pentru Pesta Micilor Rumegătoare, atunci când un animal infectat a fost lăsat să circule liber prin țară, sub protecția unor acte semnate chiar de conducerea instituției, iar România a fost sancționată de Uniunea Europeană prin suspendarea exporturilor de ovine până la 31 decembrie 2026. Vă spuneam atunci că este nevoie de o anchetă externă, independentă de ANSVSA, și vă ceream trimiterea Corpului de Control. Nu s-a întâmplat nimic. Iar acum, la mai puțin de două săptămâni distanță, izbucnește un nou scandal, și mai grav decât primul, care confirmă că nu vorbim despre un incident izolat, ci despre un adevărat flagel care a cuprins sistemul de trasabilitate a animalelor din România.
De această dată, inspectorii ANSVSA au descoperit că 75 de oi înregistrate oficial în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) ca fiind ucise într-un focar de Pestă a Micilor Rumegătoare din județul Tulcea au fost găsite, de fapt, vii, într-o fermă din județul Cluj, la sute de kilometri distanță. Mai mult decât atât, proprietarul acelor animale încasase deja despăgubiri de la stat pentru uciderea lor, în timp ce oile erau, în realitate, vii și mutate în cealaltă parte a țării. Însuși președintele ANSVSA a recunoscut public că este vorba despre o tentativă clară de fraudă care sabotează siguranța alimentară și eforturile statului român de a eradica o boală ce blochează exporturile la nivel național, și a anunțat sesizarea organelor de urmărire penală pentru fals, uz de fals și zădărnicirea combaterii bolilor.
Domnule Prim-ministru, gravitatea acestui caz este uriașă și depășește cu mult granițele unui singur județ. Atât timp cât animale declarate ucise într-un focar de boală circulă vii prin țară, nimeni, nici în România, nici la Bruxelles, nu mai poate avea încredere în certificatele sanitar-veterinare emise de statul român. Iar fără această încredere, exportul românesc de ovine, care în primele zece luni ale anului 2025 a generat un record de 210 milioane de euro doar către piețe non-UE, riscă să fie compromis ireversibil, cu pierderi care se pot ridica la miliarde de euro și cu sute de fermieri corecți lăsați în pragul falimentului, pentru fapte la care nu au avut nicio contribuție. Există posibilitatea ca aceste fraude să fie mult mai extinse decât cele două cazuri deja ieșite la iveală, iar sistemul de trasabilitate să fie compromis la o scară pe care doar o anchetă externă, condusă de Corpul de Control al Prim-ministrului, o poate stabili cu adevărat.
În acest context, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări:
- După două scandaluri de fraudă la ANSVSA în mai puțin de două săptămâni, veți dispune, în sfârșit, trimiterea de urgență a Corpului de Control al Prim-ministrului nu doar la ANSVSA, ci la toate instituțiile implicate — Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne și celelalte structuri cu atribuții în sistemul de trasabilitate și în combaterea bolilor la animale?
- Cum explică Guvernul faptul că un sistem electronic național de trasabilitate a animalelor, plătit din bani publici, poate fi falsificat atât de ușor încât 75 de animale declarate ucise într-un focar de boală să circule vii prin țară, iar proprietarul lor să încaseze despăgubiri de la stat pentru animale care nu au fost niciodată sacrificate?
- Ce măsuri va lua Guvernul pentru a proteja sutele de fermieri corecți care riscă să piardă totul din cauza compromiterii exportului românesc de ovine, o pierdere care se poate ridica la miliarde de euro dacă Uniunea Europeană își pierde complet încrederea în certificatele emise de România?
- Care este poziția oficială a Guvernului față de conducerea ANSVSA, în condițiile în care aceeași instituție a fost implicată, în doar două săptămâni, în două scandaluri majore care au pus în pericol securitatea alimentară și credibilitatea internațională a României?
- În cazul în care concluziile Corpului de Control vor confirma existența unui sistem extins de fraudă în trasabilitatea animalelor, ce măsuri va lua Guvernul pentru tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați, de la operatorii economici și medicii veterinari împuterniciți până la conducerea instituțiilor care aveau obligația de a preveni și de a depista astfel de fapte?

Comments are closed