În ultimul timp auzim foarte des și mult vorbindu-se despre responsabilitate politică.
Există, din nou, în spațiul public, demersuri pentru legalizarea prostituției. Ultimul s-a concretizat prin inițiativa legislativă L161/2026 la Senat, ajunsă apoi la Camera Deputaților ca PL-x 358/2026, pe care am avut-o la raport în comisii în ultimele săptămâni.
Inițiatorii sunt aproape toți parlamentari PNL. Mulți dintre ei vin chiar din aripa așa-zis conservatoare. Cu toții vorbesc mult despre responsabilitate și stabilitate.
Iată una dintre manifestările acestei „responsabilități”: legalizarea prostituției.
Ni se spune că interdicția a eșuat. Că prostituția există oricum. Că tocmai interdicția ar fi creat condiții pentru rețelele de crimă organizată și trafic de persoane. Ni se spune că legalizarea ar scoate fenomenul la lumină.
Să fie oare așa?
Olanda a legalizat bordelurile în anul 2000. Rezultatul? Aproape 90% dintre anunțurile publice de prostituție erau tot din zona ilegală. Iar în zona legală, poliția olandeză estima că aproximativ 90% dintre femei erau constrânse să lucreze.
Concluzia este zdrobitoare: după legalizare, cel mult în jur de 1% lucrau legal și din proprie voință.
Așadar, legalizarea nu a scos prostituția la lumină. A pus o firmă legală peste o realitate ilegală.
Job Cohen, fost primar al Amsterdamului, a spus limpede: „Ne-am dat seama că nu mai este vorba de mici antreprenori, ci de mari organizații criminale implicate în trafic de femei, droguri, omoruri și alte activități infracționale.”
Legalizarea nu a distrus traficul. I-a deschis piața. A pus traficul de persoane, sclavia sexuală și abuzurile sub aparența legii.
Mai mult: prostituția nu este o alegere liberă pentru majoritatea femeilor aflate în această situație. Un studiu recent arată că peste 90% dintre femeile din prostituție o văd ca pe singura opțiune de supraviețuire. Nu ca pe o profesie. Nu ca pe libertate. Ca pe supraviețuire.
Majoritatea au suferit violență fizică, sexuală sau psihologică din partea cumpărătorilor sau proxeneților.
Al doilea argument folosit este cel sanitar. Ni se spune că bolile cu transmitere sexuală s-ar răspândi din cauza interzicerii prostituției. Nimic mai fals.
Dacă aproape 90% din prostituție rămâne ilegală, iar cel mult 1% este legală și voluntară, atunci orice „control sanitar” este, din start, o iluzie administrativă.
Dar chiar și în țările invocate ca model, lucrurile nu stau cum ni se spune.
Nici în Olanda, nici în Germania testarea pentru boli transmisibile sexual nu este obligatorie în sens real. În Olanda este doar recomandată. În Germania sunt obligatorii consultările medicale, dar testarea este voluntară.
Deci statul legalizează piața, dar nu poate garanta nici măcar controlul medical al celor implicați.
Siguranța medicală este o vorbă frumoasă, fără acoperire reală. Legalizarea creează iluzia că un fenomen murdar, violent și degradant poate deveni igienic printr-o autorizație.
Nu poate.
Urmează apoi argumentul fiscal. Ni se spune că statul ar încasa taxe. Că ar fi o sursă de venit la buget.
Dar ce fel de stat își face venituri din exploatarea femeilor? Ce fel de stat pune impozit pe umilință, pe violență, pe disperare?
Am văzut deja: legalizarea nu elimină prostituția ilegală. Nu elimină traficul. Nu elimină proxeneții. Nu elimină violența. Nu elimină bolile. În schimb, crește piața, crește cererea și dă exploatării o aparență de normalitate.
Iar costurile sociale sunt incomparabil mai mari decât orice impozit încasat: trafic de persoane, violență, boli, dependențe, traume, familii distruse, femei distruse, comunități degradate.
Prostituția nu devine demnă prin fiscalizare. Exploatarea nu devine acceptabilă prin autorizație. Iar omul nu devine marfă doar pentru că statul a găsit un cod fiscal pentru asta.
Concluziile sunt simple.
Legalizarea bordelurilor nu elimină prostituția ilegală. O acoperă.
Legalizarea nu elimină traficul de persoane. Îi deschide piața.
Legalizarea nu protejează femeile. Legitimizează abuzul asupra lor.
Legalizarea nu aduce sănătate publică. Creează doar iluzia controlului sanitar.
Legalizarea nu aduce câștig real statului. Costurile sociale sunt mult mai mari decât taxele încasate.
Aceasta este „responsabilitatea” celor care se pregătesc să transforme degradarea umană în activitate economică.
Eu cred că statul român nu trebuie să legalizeze prostituția. Trebuie să protejeze femeile, să combată traficanții, să pedepsească proxeneții, să descurajeze cumpărarea de servicii sexuale și să ofere căi reale de ieșire din exploatare.
România nu are nevoie de bordeluri autorizate. România are nevoie de demnitate.
Comments are closed