Deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels, a solicitat ca iniţiativa legislativă Pl-x nr. 540/2024 privind actualizarea pensiilor militare să fie repusă pe ordinea de zi a comisiilor parlamentare de buget şi apărare.
Aceasta a criticat confuzia manifestată de aleşii PNL care pe de o parte susţin declarativ respectarea drepturilor pensionarilor militari, dar de pe altă parte îşi blochează proiectele de lege care ar corecta nedreptăţile.
“Nu îi interesează pe cei din PNL ce au promis şi cât de mult i-au dus cu vorba pe pensionarii militari. Este vorba despre Pl-x 540/2024, iniţiat de doamna Pauliuc. Ba-l introduceţi pe ordinea de zi, ba-l scoateţi. În continuare îşi bat joc de ei! Nu vă pasă de oamenii care au contribuit la ceea ce înseamnă siguranţa noastră naţională.
Legea s-a întors de la Curtea Constituţională de peste 10 luni de zile. Nu spun nimic despre ea, nu explică nici într-un fel, dar nici nu o pun în acord cu recomandările Curţii.
Vă rog şi vă solicit în mod respectuos şi fac apel la sentimentul dumneavoastră de responsabilitate faţă de cetăţenii români să repuneţi pe ordinea de zi a comisiilor de buget şi apărare PLX 540, repet, proiect iniţiat de colega noastră din PNL, pe care aţi ajuns să nu-l mai sprijiniţi nici chiar voi.
Aşadar, haideţi, vă rog, să ne dăm mâna şi să facem bine pentru pensionarii militari. Prea mult timp i-aţi minţit pe ei şi pe toţi românii”, a declarat deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels.

Comments are closed