Către: Domnul Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării
De la: Doamna Cristina-Emanuela DASCĂLU, deputat în circumscripția electorală nr.24 Iași
Subiectul întrebării: Regimul sporului de doctorat în noua lege a salarizării și impactul asupra personalului din învățământ
Stimate domnule ministru,
Proiectul noii legi a salarizării prevede eliminarea sporului de doctorat ca drept distinct și integrarea acestuia în coeficienții salariali, inclusiv pentru personalul din învățământ. Din punctul meu de vedere, această modificare ridică o problemă de fond privind modul în care statul român recunoaște și stimulează performanța academică, în condițiile în care titlul de doctor reprezintă rezultatul unui parcurs profesional exigent și cu relevanță directă pentru calitatea actului educațional.
Consider că simpla includere a sporului în grila de salarizare, fără o prezentare transparentă a modului de calcul și fără garanții privind menținerea nivelului veniturilor, poate genera pierderi reale pentru personalul didactic. În plus, această schimbare riscă să afecteze atât motivația cadrelor didactice, cât și atractivitatea carierei academice, mai ales în contextul în care sistemul de educație se confruntă, deja, cu dificultăți de retenție și recrutare.
Apreciez, domnule ministru, că este necesară o clarificare riguroasă a impactului diferențiat asupra categoriilor de personal, în condițiile în care integrarea în coeficienți poate produce efecte distincte în funcție de nivelul de salarizare și de poziția ocupată și, în acest context, vă solicit să-mi comunicați următoarele:
- Care este modul de calcul prin care sporul de doctorat a fost integrat în coeficienții salariali pentru personalul din învățământ?
- Ce garanții există că veniturile nete ale persoanelor care beneficiau de acest spor nu vor fi diminuate în urma aplicării noii legi?
- Ce impact bugetar și individual estimat are această modificare asupra diferitelor categorii de personal didactic și didactic auxiliar?
- Ce analiză a realizat Ministerul Educației privind efectele acestei măsuri asupra motivației profesionale și a atractivității carierei didactice?
- În ce măsură această modificare este corelată cu politicile publice privind stimularea performanței academice și a cercetării în sistemul de educație?
- Ce mecanisme de transparență și verificare vor fi puse la dispoziția personalului pentru a putea evalua corect impactul noii grile de salarizare asupra propriilor venituri?




Comments are closed