Ciprian Paraschiv – Comunicat de presă – Steaua ’86 ne-a arătat că se poate. E timpul ca statul român să-şi respecte eroii

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv a anunţat depunerea unui proiect de lege prin care toţi componenţii echipei Steaua Bucureşti 1986 să beneficieze de indemnizaţie de merit, la aproape 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.

Într-un discurs susţinut în Parlament, acesta a vorbit despre performanţa istorică de la Sevilla, despre nedreptăţile suportate de unii dintre eroii acelei generaţii şi despre obligaţia statului român de a le recunoaşte meritele.
„Toată lumea credea că mai mult de o finală nu se poate, a spus-o Teoharie Coca-Cozma, comentatorul finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, câştigată de Steaua Bucureşti. Performanţa supremă din istoria fotbalului românesc, acolo, în faţa uriaşei Barcelona, pe terenul Barcelonei, după un amplu parcurs european fabulos, Steaua ’86 ne-a arătat că se poate, când toată lumea credea că nu se poate, la cel mai înalt nivel şi împotriva oricui. Steaua Bucureşti, o echipă venită din comunism, cu jucători 100% români, a demonstrat lumii întregi că se poate.
Stimaţi colegi, i-am pierdut mult prea repede pe unii dintre eroii Steaua ’86: Lucian Bălan, Helmuth Duckadam, Emerich Jenei, Ilie Bărbulescu. Dumnezeu să-i ierte. Și Dumnezeu să ne ierte şi pe noi, stimaţi colegi.
Știaţi că Emerich Jenei a trebuit să aştepte ani de zile pentru a primi indemnizaţia de merit şi că a prins loc pe listă abia după moartea lui Helmuth Duckadam? Ce absurd trist şi revoltător. A trebuit să moară eroul de la Sevilla pentru ca statul român să-i recunoască, printr-o indemnizaţie, meritele antrenorului de la Sevilla.
Stimaţi colegi, astăzi depun un proiect prin care toţi componenţii Stelei ’86 să primească indemnizaţie de merit. Dincolo de partide politice şi de culori, este momentul să arătăm că şi noi am învăţat că se poate.
La 40 de ani de la noaptea magică de la Sevilla, mă înclin cu recunoştinţă în faţa dumneavoastră, eroii care ne-au arătat că se poate. Astăzi ne onoraţi din Parlamentul României, dar locul pe care îl veţi ocupa, generaţie după generaţie, este în sufletul românilor.
Se poate să fii mândru că eşti român!
Se poate să fii cel mai bun ca român, prin talentul şi munca ta!
Se poate să fii fericit ca român!
Se poate!”, a declarat deputatul AUR, Ciprian Paraschiv.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Creșterea explozivă a prețurilor la energie, blocarea investițiilor strategice și […]
Către: Domnul Marian-Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, ministru interimar […]