Senatorul AUR de Cluj, Cristian Șipoș, atrage atenția asupra lansării de către Primăria Cluj-Napoca, condusă de Emil Boc, a unor licitații în valoare de peste 420 de milioane de euro pentru proiecte majore de infrastructură, precum Centura Metropolitană (Drumul TransRegio Feleac), Trenul Metropolitan și alte investiții conexe.
Parlamentarul subliniază că aceste proiecte sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului, dar vorbește despre necesitatea unei planificări coerente, despre respectarea priorităților și a utilizării responsabile a banilor publici.
„Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație contracte de peste 420 de milioane de euro pentru infrastructură, într-o grabă cel puțin suspectă. Ca senator AUR de Cluj, susțin aceste investiții pentru că orașul are o nevoie disperată de ele, deși ele vin puțin cam târziu.
Dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume:
În primul rând, cine fuge după trei iepuri, de obicei nu prinde niciunul. Administrația locală, în opinia mea, a greșit grav prioritățile. Dacă Clujul ar fi rezolvat până acum aceste două mari proiecte de infrastructură, Centura și Trenul Metropolitan, astăzi nu mai era necesar să se „arunce” bani publici pe proiecte aproape „SF”, cum este metroul clujean. Metroul este un proiect complet nerealist în acest moment. S-au blocat bani enormi în această direcție, în loc să fie rezolvate mai întâi urgențele reale. Ordinea firească ar fi fost: mai întâi decongestionarea traficului cât mai eficient și rapid, iar apoi demararea unor proiecte de amploare, dacă acestea se justifică.
În același timp, salut decizia de a împărți proiectul Centurii (Drumul TransRegio Feleac) în mai multe loturi, o măsură care poate facilita participarea constructorilor români la aceste licitații. Avem companii românești capabile să realizeze astfel de lucrări, iar accesul lor la proiecte de anvergură este esențial pentru dezvoltarea sectorului național de construcții.
În concluzie, apreciez aceste proiecte pentru importanța lor în dezvoltarea Clujului, însă consider că este nevoie de mai multă rigoare în stabilirea priorităților și în implementarea lor. Vom urmări cu atenție modul în care se desfășoară aceste licitații, pentru ca fondurile publice să fie utilizate eficient, în beneficiul direct al cetățenilor”, a declarat Cristian Șipoș, senator AUR de Cluj.

Comments are closed