Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, îl acuză pe președintele Nicușor Dan că a distorsionat moștenirea politică și istorică a lui Iuliu Maniu în discursul susținut cu ocazia centenarului Partidului Național Țărănesc, prin omiterea identității și demnității naționale dintre valorile fundamentale ale acestuia.
Dungaciu susține că Iuliu Maniu a fost, înainte de toate, un apărător al suveranității și al drepturilor românilor, iar prezentarea sa exclusiv prin prisma unor virtuți democratice și civice reprezintă o reinterpretare a istoriei în acord cu actualele obiective politice de la Cotroceni.
„Pe 10 octombrie, ieri, președintele României a participat la centenarul Partidului Național Țărănesc. Prezența în sine este semnificativă, nu pentru că evenimentul nu este important, desigur, este important pentru istoria românilor.
Este important pentru că a participat președintele și, cu această ocazie, plecând de la acest pretext, a prezentat o paletă de valori politice acceptabile astăzi, pretinzând că acea paletă de valori ar fi fost, nu-i așa, paleta constitutivă pentru marele Partid Național Țărănesc sau pentru politicieni de talia lui Iuliu Maniu sau Ion Mihalache.
Toată această prezentare, pe care nu o putem încă descifra până la capăt, ne sugerează ceva. Dacă o punem cap la cap cu alte activități ale președintelui Nicușor Dan sau cu alte inițiative ale Cotroceniului, cum ar fi raportul de tristă amintire despre România în Europa și România în lume, în care autorii acelui raport trăgeau concluzia, nu se știe de unde, că viitorul este al unei identități europene, prin urmare trebuie să ne asumăm asta, constatăm că e ceva politic care se coace.
În sensul acesta, prezența lui Nicușor Dan este interesantă.
Și să trecem acum la chestiunea de fond, la modul flagrant în care președintele distorsionează ceea ce a însemnat istoria națională de luptă a românilor transilvăneni, în primul rând, adică personalitatea lui Iuliu Maniu.
Patru valori, ne spunea președintele, sunt cele care derivă din istoria Partidului Național Țărănesc: democrația, creștinismul, responsabilitatea și loialitatea față de stat.
Discursul acesta, ca de obicei, e purjat de orice componentă națională, falsifică flagrant tabloul.
Pentru că din această enumerare lipsesc două lucruri esențiale, fără de care Iuliu Maniu nu poate fi înțeles, fără de care generația lui nu poate fi pricepută, fără de care Partidul Național Țărănesc nu poate fi perceput până la capăt. Adică identitatea națională și demnitatea națională.
Aici se află problema de fond a discursului prezidențial.
Una e să amintești în treacăt de conștiința națională și alta este să ignori așezarea acestor chestiuni la fundamentul, la baza proiectului politic care s-a numit Iuliu Maniu, ulterior Partidul Național Țărănesc.
Iuliu Maniu nu a fost doar un democrat, nu a fost doar un creștin, nu a fost doar un om politic responsabil. A fost toate lucrurile acestea.
A fost însă un mare patriot român, un om pentru care demnitatea națională nu era doar un ornament retoric, nu era o chestiune de politețe, ci era temelia întregii sale acțiuni publice sau politice.
Și aici intervine prima mare distorsiune, primul mare paradox al discursului lui Nicușor Dan.
Atunci când vorbește de loialitatea față de stat.
Iuliu Maniu, față de care stat vorbim?
Până în 1918, Iuliu Maniu a fost cetățean al Imperiului Austro-Ungar. Imperiu Austro-Ungar care pretindea loialitate.
Dacă ar fi pus loialitatea față de acel stat mai presus de orice acțiune politică, Iuliu Maniu nu ar fi existat.
Ar fi trebuit să accepte ordinea politică existentă, ar fi trebuit să accepte subordonarea românilor, ar fi trebuit să accepte supremația Budapestei.
Ce a făcut Iuliu Maniu a fost tocmai contrariul.
Pentru Iuliu Maniu, statul nu era mai presus de națiune.
Statul nu trebuie să fie mai presus de națiune.
Statul trebuie să fie expresia libertății și demnității naționale.
Dacă statul nu este expresia libertății și demnității naționale, n-ai ce face cu acel stat.
Dacă statul ăla nu te exprimă, înseamnă că statul ăla este defect. Trebuie schimbat, trebuie corectat.
Această lecție fundamentală a generației lui Iuliu Maniu și a Partidului Național Țărănesc, pe care, nu-i așa, președintele a venit să le omagieze, distorsionându-le.
Identitatea națională nu este simpla demnitate în viața politică sau politețea publică.
Sigur că sunt și lucrurile acestea foarte importante, dar demnitatea națională nu este doar o politețe în spațiul public.
Demnitatea națională înseamnă mult mai mult.
Înseamnă a-ți apăra libertatea, a-ți apăra demnitatea, a-ți apăra suveranitatea, a putea să stai în picioare în fața celor care nu-ți doresc binele sau care vor să extragă de la tine avantaje.
Ăsta a fost Iuliu Maniu, până la urmă, și aici intervine dimensiunea demnității politice, nu doar, nu-i așa, în comportamentul civilizat al unui politician care a venit în Vechiul Regat împreună cu manierele și politețea fostului imperiu. Maniu le-a avut pe amândouă.
În 1918, afirmarea, lupta pentru înfăptuirea unității naționale a plecat tocmai de la acest concept, conceptul de demnitate, conceptul de suveranitate națională, conceptul de posibilitate a românilor de a-și exprima drepturile și libertățile.
Patriotismul lui Iuliu Maniu nu a fost supunerea necondiționată față de regim și față de stat. Fidelitatea față de țară merge direct proporțional cu fidelitatea față de cetățenii acestei țări, față de drepturile, față de demnitatea lor, față de lupta împotriva abuzului puterii, față de dorința ca cetățeanul acelui stat să fie reprezentat corect.
Prin urmare, istoria PNȚ-ului nu poate fi redusă caricatural doar la un pachet, un buchet, un catalog de virtuți civice: să fim frumoși, să fim demni, să nu vorbim urât, să ne comportăm politicos în spațiul public, în autobuz, în Parlament sau mai știu eu pe unde.
Lupta națională a românilor din Transilvania și reprezentarea politică a unor categorii care nu erau reprezentate politic adecvat, asta a fost miza principală a acestui partid.
Din acest punct de vedere, Iuliu Maniu este mai degrabă, privind dinspre astăzi, un suveranist, care s-a opus unor construcții suprastatale, pentru că acele construcții suprastatale, la vremea respectivă, nu respectau demnitatea cetățenilor care trăiau în acel stat.
Între noi fie vorba, greu puteai să spui că românii aveau statutul de cetățean, așa cum îl înțelegem astăzi, atunci.
Iuliu Maniu nu a luptat pentru o democrație fără rațiune, pentru un stat abstract, pentru o identitate românească redusă la un simplu capitol al istoriei europene.
Iuliu Maniu nu a fost omul imperiului tocmai pentru că imperiul nu satisfăcea nevoile românilor.
Iuliu Maniu, astăzi, ar fi fost extrem de sceptic, sau suficient de sceptic, față de orice construcție suprastatală care ignoră pur și simplu realitățile de pe teren.
Pentru Iuliu Maniu, ideea că suveranitatea poate să fie doar europeană ar fi fost cel puțin un punct de îndoială.
Astăzi, când acest punct de îndoială există, când considerăm de la sine putere, când considerăm că este natural ca lucrurile acestea să se întâmple, avem nevoie de lecția lui Iuliu Maniu.
Dar avem nevoie de lecția unui Iuliu Maniu adevărat, a unui Iuliu Maniu altfel, și nu într-o formă caricaturizată.
Așa cum au făcut comuniștii, la un moment dat, în ordinea națională: au luat istoria României, și-au selectat din ea anumite personalități, deturnându-le, distorsionându-le biografia politică sau personală.
Bălcescu, vezi Doamne, era bun că a vrut să facă pace cu ungurii. Oameni din zona social-democrației deveneau buni pentru că, nu-i așa, erau mai apropiați de regimul comunist etc.
Președintele Nicușor Dan face exact la fel. Își alege personalități din istoria României, le distorsionează, le modifică trăsăturile fundamentale și încearcă să le așeze ca fundament pentru ce?
O eventuală construcție politică?
Probabil că este prea devreme să vedem astăzi lucrul ăsta, dar merită să fie urmărit.
Până la urmă, lecția reală a lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache și a altora a fost și este că, pentru libertate, demnitate națională și independență națională, oamenii aceștia au plătit inclusiv cu viața.
Convingerile lor au fost mult dincolo de evaluările politice fade care se fac astăzi în marginea memoriei lor.
A celebra memoria lui Iuliu Maniu fără a așeza aceste valori în centrul moștenirii sale, în centrul opțiunii sale existențiale, nu înseamnă decât a-i reduce semnificațiile.
Iar un centenar ar trebui să dea seama de lucrul acesta, să fie un moment de recuperare a istoriei în întregul ei, și nu a unei istorii distorsionate” a declarat Dan Dungaciu.
