Discuția despre rezervele strategice de combustibil ale României nu mai poate rămâne într-o zonă tehnică sau administrativă deoarece este vorba despre o componentă esențială a siguranței naționale, despre capacitatea statului de a funcționa în situații de criză dar și despre responsabilitatea directă a autorităților față de cetățeni.
Datele apărute recent în spațiul public conturează o situație care, din punctul meu de vedere, este cel puțin îngrijorătoare: statul român administrează direct doar o parte redusă din rezervele strategice, în timp ce grosul acestora este plasat în responsabilitatea unor operatori privați. Mai mult, o parte dintre acești operatori se află în dificultate financiară, inclusiv în insolvență sau faliment.
Consider că această realitate ridică o întrebare simplă, dar fundamentală: în mâinile cui se află, de fapt, siguranța energetică a României?
În același timp, existența unor stocuri depozitate în afara teritoriului național introduce o vulnerabilitate suplimentară. Din punctul meu de vedere, dependența de factori externi, fie logistici, fie politici, poate deveni critică exact în momentele în care statul are nevoie de reacție rapidă și control deplin!
Nu contest rolul mediului privat în economie. Însă, în opinia mea, există domenii în care statul nu poate delega responsabilitatea fără a păstra un control real și permanent, iar rezervele strategice de combustibil sunt, fără îndoială, unul dintre aceste domenii!
Ceea ce vedem, astăzi, este rezultatul unor decizii succesive prin care responsabilitatea a fost transferată, dar mecanismele de control nu au fost consolidate în aceeași măsură.
Consider că este nevoie de o reevaluare serioasă a modului în care sunt administrate aceste rezerve, iar Statul trebuie să-și recapete capacitatea de control direct, să elimine dependențele riscante și să asigure transparență totală în ceea ce privește existența și accesibilitatea acestor stocuri.
În opinia mea, nu este suficient să avem rezerve „pe hârtie”, este esențial să știm că ele există fizic, că sunt accesibile imediat și că nu depind de situația financiară a unor operatori sau de decizii externe.
În final, consider că această temă ține de responsabilitate politică directă. Nu discutăm despre o simplă problemă de gestiune, ci despre capacitatea statului român de a-și proteja cetățenii în momente dificile.
Comments are closed