Universitatea „Apollonia” din Iaşi găzduieşte în perioada 23-26 februarie, în cadrul Erasmus Staff Week 2026, o conferinţă academică dedicată temei „Risks and Benefits of Online Education”, eveniment care a reunit cadre universitare şi invitaţi din numeroase universităţi partenere, într-un dialog de substanţă despre viitorul educaţiei, rolul cercetării şi impactul programelor Erasmus asupra dezvoltării academice şi profesionale.
Un rol important în desfăşurarea lucrărilor conferinţei din prima zi, 23 februarie 2026, l-a avut doamna Deputat AUR Cristina-Emanuela Dascălu, PhD, Conf. Univ. Dr, Prorector Relaţii Internaţionale al Universităţii „Apollonia”, care a moderat sesiunile de dezbateri cu o remarcabilă rigoare academică, echilibru discursiv şi fineţe intelectuală. Prin intervenţiile sale, doamna Deputat Cristina-Emanuela Dascălu a reuşit să creeze un cadru de dialog autentic între participanţi, orientând discuţiile spre teme actuale, consolidarea cooperării universitare, dezvoltarea cercetării interdisciplinare, precum şi rolul mobilităţilor Erasmus în formarea unei generaţii de profesionişti competitivi la nivel european şi global.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Preşedintelui Fondator al Universităţii Apollonia din Iaşi, Prof. Univ. Dr. Vasile Burlui care a scos în relief în intervenţia sa importanţa menţinerii unui standard academic ridicat şi a consolidării parteneriatelor internaţionale.
Prin activitatea sa în domeniul academic, Domnul Prof. Univ. Dr. Vasile Burlui a contribuit la consolidarea calităţii actului educaţional şi la dezvoltarea cercetării academice, promovând standarde universitare moderne, orientate spre performanţă, etică şi relevanţă societală. Implicarea sa activă în construirea şi extinderea parteneriatelor internaţionale a facilitat mobilităţi academice, proiecte comune de cercetare şi integrarea instituţiei în reţele universitare europene, sporindu-i vizibilitatea şi prestigiul.
Doamna Preşedinte de Senat, Conf. Univ. Dr. Gabriela Mihalache a avut o contribuţie valoroasă la lucrările conferinţei, în calitate de organizator, gazdă şi prin intervenţii apreciate pentru profunzimea analizei şi claritatea ideilor exprimate, reafirmând rolul cercetării şi al excelenţei didactice în formarea tinerilor specialişti.
În cadrul Erasmus Staff Week, Universitatea „Apollonia” a găzduit prezentări susţinute de reprezentanţi ai unor instituţii universitare prestigioase, între care Universitatea din Azerbaijan, Université des Sciences et de la Technologie Houari Boumediene – USTHB (Algeria), National School of Nanoscience and Nanotechnology, Hassiba Benbouali University of Chlef (Algeria), University of Mauritius, Armenian State University of Economics, Bukovinian State Medical University (Ucraina), Free International University of Moldova (ULIM), Moldova State University, Sardar Vallabhbhai National Institute of Technology, Surat (India).
Evenimentul a reconfirmat nu doar valoarea programului Erasmus ca instrument de convergenţă academică europeană, ci şi misiunea universităţii de a forma conştiinţe profesionale deschise, capabile să construiască punţi între spaţii culturale şi ştiinţifice.
Prin astfel de iniţiative, Universitatea „Apollonia” îşi reafirmă vocaţia de instituţie academică ancorată în exigenţele prezentului şi orientată spre viitor, contribuind activ la consolidarea unui spaţiu al cunoaşterii bazat pe excelenţă, cooperare şi responsabilitate intelectuală.

Comments are closed