România are printre cele mai mari prețuri la energie electrică din Uniunea Europeană. Nu este o statistică rece. Este realitatea din facturile românilor. Este presiunea pusă pe firmele românești. Este diferența dintre a rezista și a închide porțile.
Serviciile de echilibrare – acele costuri tehnice din spatele sistemului – au ajuns să cântărească greu în prețul final. Întrebarea este simplă: de ce statul român nu a intervenit pentru a reduce aceste costuri?
De ce Transelectrica, companie strategică a statului, nu a investit în baterii de stocare în propriile stații? Ar fi putut face aceste investiții din profitul propriu. Ar fi putut reduce dependența de operatori privați. Ar fi putut scădea presiunea asupra facturilor.
În schimb, românii plătesc.
Mai mult, au fost eliberate Avize Tehnice de Racordare unor operatori privați care dețin terenuri lângă stațiile strategice. Românii au dreptul să știe: au fost respectate toate criteriile de transparență și interes public? Și încă ceva: legea prosumatorilor. Românul și-a pus panouri pe casă din banii lui. A investit în energie verde. Dar reglementările par să favorizeze mai degrabă companiile de distribuție decât cetățeanul.
Întreb public Ministerul Energiei: ați calculat cu cât ar fi scăzut prețul energiei dacă statul, prin Transelectrica, ar fi realizat propriile investiții în stocare și ar fi asigurat intern echilibrarea sistemului?
AUR spune clar: energia este o chestiune de siguranță națională. Nu putem vorbi despre suveranitate dacă românii plătesc scump, iar alții profită liniștiți.
Vrem transparență. Vrem investiții în interes național. Vrem energie la preț corect pentru români.
Comments are closed