Cazul de la Liceul Teoretic „Németh László” arată cum siguranța copiilor poate fi sacrificată atunci când imaginea devine mai importantă decât adevărul. Vorbim despre acuzații grave, formulate de foste eleve, potrivit cărora, în decurs de mai mulți ani, de la vârste fragede, mai multe generații de fete ar fi fost abuzate emoțional, fizic și sexual de profesorul de istorie, în cadrul unei structuri prezentate drept „ordin cavaleresc”.
Profesorul era descris ca „Mare Maestru”, iar organizația funcționa după reguli ierarhice stricte. Foste membre vorbesc despre obediență impusă, verificări fizice, umiliri și presiuni pentru a rămâne în interiorul grupului. Există mărturii potrivit cărora, la evenimentele la care participa acest ordin, ar fi existat inclusiv practici de tip schimb de fete între participanți. Dacă aceste lucruri se confirmă, gravitatea depășește cu mult nivelul unui abuz individual și indică o structură de tip sectar, tolerată ani la rând.
La fel de grav este că, potrivit relatărilor din presă și din comunitate, aceste lucruri erau cunoscute. Se vorbește despre suspiciuni discutate public, despre semnale repetate și despre tăcere instituțională. Au apărut informații conform cărora, încă din 2024, conducerea UDMR Maramureș ar fi fost informată de victime sau de persoane apropiate acestora. În locul unei sesizări imediate a autorităților, ar fi urmat o perioadă de consultări interne și de amânare.
În spațiul public au apărut și relatări potrivit cărora un fost deputat UDMR de Maramureș ar fi intervenit în apărarea profesorului, pe grupuri de Facebook ale comunității, în timp ce victimele încercau să fie auzite. Dacă aceste fapte se confirmă, ele arată o complicitate prin tăcere și o presiune socială exercitată în favoarea agresorului.
Nu mai vorbim doar despre responsabilitatea unui profesor. Vorbim despre directori, profesori, lideri comunitari și persoane din zona politică ce ar fi știut și au ales să nu acționeze. Reputația unei școli sau a unei comunități nu poate fi apărată cu prețul distrugerii vieților unor copii.
Solicit autorităților să verifice toate aceste informații până la capăt: cine a știut, cine a fost informat, cine a tăcut și de ce. Ancheta trebuie să stabilească nu doar vinovăția penală a agresorului, ci și eventualele responsabilități ale celor care au permis ca aceste fapte să continue ani la rând.
Toți cei care au știut și au ales să se facă că nu văd trebuie să răspundă în fața legii. Siguranța copiilor nu este un slogan și nu se apără cu garduri, ci cu acțiuni ferme, la timp. Când protejezi imaginea în locul victimelor, devii parte din problemă. Iar această responsabilitate nu poate rămâne fără consecințe.
Comments are closed