De către Doamna senator: Daniela Ștefănescu
Circumscripția electorală: 04 Bacău
Grupul Parlamentar: AUR
Titlul declarației politice: Tăcerea ca politică externă – un risc strategic pentru România
Doamnelor și domnilor senatori,
Politica externă nu este un exercițiu de circumstanță.
Este expresia maturității unui stat.
Este proba prin care o națiune arată dacă știe cine este, unde se află și încotro se îndreaptă.
Astăzi, România se confruntă cu o problemă de fond, una care depășește episoadele izolate și ține de însăși arhitectura acțiunii sale externe: absența unei direcții clar comunicate. Nu este limpede dacă această direcție lipsește sau dacă există, dar nu este explicată public. Indiferent de răspuns, efectul este același: confuzie, vulnerabilitate și erodarea încrederii.
Un stat nu poate fi respectat dacă nu este previzibil.
Iar un stat nu poate fi previzibil dacă nu își exprimă direcția.
Cel mai recent exemplu este revelator. Cetățenii României au aflat despre o convorbire prezidențială cu implicații strategice nu printr-o informare firească a instituției prezidențiale, ci dintr-o postare pe rețelele de socializare a președintelui unui alt stat. Confirmarea oficială a venit ulterior, fără explicații, fără context și fără o asumare publică a semnificației acestei discuții.
Acest fapt nu este minor. El transmite un semnal periculos: acela că statul român ajunge să fie informat despre propria politică externă prin vocea altora.
Într-adevăr, Diplomația presupune discreție.
Dar discreția nu poate deveni tăcere.
Iar tăcerea, atunci când nu este explicată, nu mai este prudență, ci vid strategic.
În lipsa unei comunicări clare, politica externă riscă să fie percepută ca reactivă, fragmentară, lipsită de viziune. Un stat care nu își afirmă direcția ajunge, inevitabil, să fie definit de direcțiile altora.
România este stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Acest statut presupune nu doar angajamente formale, ci responsabilitatea de a vorbi clar, de a acționa coerent și de a oferi cetățenilor certitudinea că interesele naționale sunt apărate cu luciditate și demnitate.
Așa că, nu cerem detalii operaționale.
Cerem direcție.
Cerem asumare.
Cerem cuvânt rostit cu greutate.
Pentru că, într-un stat democratic, direcția nu este un secret.
Iar într-un stat respectat, tăcerea nu poate ține loc de politică externă.
Prin urmare, tăcerea ca instrument al politicii externe nu este o opțiune, ci un risc strategic care nu poate fi ignorat, nici de România
Comments are closed