George Simion – Întrebare parlamentară – Responsabilități politice și administrative în scandalul furtului Tezaurului Dacic și al despăgubirii încasate de statul român

Adresată:

Domnului András István DEMETER, ministrul Culturii

De către: Deputat George-Nicolae SIMION

Circumscripția electorală: nr. 42 București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 19.01.2026

Obiectul întrebării: Responsabilități politice și administrative în scandalul furtului Tezaurului Dacic și al despăgubirii încasate de statul român

 

Stimate domnule ministru,

Furtul Tezaurului Dacic din cadrul expoziției din Muzeul Drents, organizate în Regatul Țărilor de Jos, nu poate fi tratat drept un „incident regretabil”, așa cum au încercat să îl minimalizeze unele voci guvernamentale, ci reprezintă un eșec major al statului român, cu implicații grave asupra protejării patrimoniului național, credibilității instituțiilor publice și responsabilității politice a celor care au luat decizii în acest caz.

Scoaterea din țară a unor bunuri de patrimoniu de valoare inestimabilă – simboluri ale identității istorice a României – s-a realizat în condiții care, până la acest moment, nu au fost explicate transparent nici Parlamentului, nici opiniei publice, iar lipsa unor informații clare privind avizele emise, evaluările de risc, măsurile de securitate asumate și clauzele contractuale acceptate de partea română ridică suspiciuni serioase de neglijență, incompetență sau chiar de încălcare a obligațiilor legale.

Mai grav, domnule ministru, în urma acestui jaf, statul român a încasat suma de 5,7 milioane de euro drept despăgubire, în timp ce bunurile furate nu au fost recuperate și acceptarea acestei sume, fără clarificarea publică a statutului juridic și bugetar al banilor, creează impresia periculoasă că Guvernul tratează patrimoniul cultural al României ca pe o problemă contabilă, ci nu ca pe o responsabilitate fundamentală față de generațiile viitoare.

Până în prezent, Guvernul nu a prezentat concluziile complete și asumate politic ale rapoartelor Ministerului Culturii, ale Corpului de Control și nici evaluările autorităților olandeze privind cauzele care au permis producerea acestui jaf, în continuare nefiind clar cine a greșit, cine răspunde și ce sancțiuni au fost sau vor fi aplicate și, consider că, această tăcere instituțională alimentează suspiciunea unui efort deliberat de a ascunde responsabilități și de a dilua răspunderea politică.

În absența unor răspunsuri, există riscul real ca suma de 5,7 milioane de euro să fie cheltuită fără garanții, iar în eventualitatea recuperării bunurilor, statul român să fie pus în situația de a returna despăgubirea, generând un nou prejudiciu bugetar suportat, în final, tot de către cetățeni.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Care este circuitul exact al celor 5,7 milioane de euro în execuția bugetară a statului român? Unde se regăsesc aceste fonduri în bugetul pe anul curent și ce destinație bugetară specifică li s-a alocat?

2. Care sunt concluziile finale ale rapoartelor Ministerului Culturii și ale Corpului de Control legate de organizarea și securitatea expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului” în Olanda, în special privind respectarea procedurilor legale la externarea patrimoniului cultural național, securitatea obiectelor în perioada expoziției, orice neconformități identificate în evaluarea și inventarierea valorii artefactelor?

3. Există concluzii oficiale privind cauzele interne sau externe care au facilitat furtul? Dacă da, care sunt acestea și ce măsuri legislative sau administrative propuneți pentru a preveni situații similare în viitor?

4. Ce colaborări concrete există cu autoritățile olandeze și alte organisme internaționale (Interpol, Europol etc.) pentru recuperarea artefactelor și ce progrese au fost înregistrate până în prezent?

5. Având în vedere posibilitatea ca artefactele să fie recuperate și că România ar fi obligată să returneze despăgubirea încasată, cum se asigură executivul că fondurile respective nu vor genera un prejudiciu bugetar suplimentar în viitor?

Solicit răspuns scris.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE