Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu
Circumscripția electorală: Nr. 7 Botoșani
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declarației: Povara fiscală devine măsura rupturii dintre stat și cetățeni
Domnule președinte, stimați colegi,
Guvernului Bolojan și celor aflați la cârma țării le adresez o vorbă grea, izvorâtă dintr-o neliniște care se întinde peste orașe și sate, acolo unde traiul zilnic a devenit un exercițiu de echilibru între nevoi elementare și resurse tot mai puține. Povara fiscală a crescut abrupt, iar oamenii își chibzuiesc bugetul printr-o succesiune de renunțări.
În multe locuințe, discuțiile despre bani s-au mutat din registrul planurilor în cel al limitelor, iar acceptarea unei sarcini sporite a fost legată de credința că efortul se întoarce în comunități prin drumuri, școli, servicii publice, siguranță și dezvoltare locală. Premierul a invocat infrastructura, utilitățile, modernizarea, în timp ce voci politice importante au avertizat că arhitectura bugetară conduce spre altă destinație, una favorabilă finanțelor centrale. Dacă se va confirma că rezultatul colectării alimentează goluri din altă parte decât din sfera locală, sensul moral al deciziei dispare, iar ceea ce rămâne nu mai seamănă cu administrare responsabilă, ci cu o redistribuire mascată, tolerată pe seama celor fără capacitate de negociere.
Mai grav, creșterea de taxe a fost prezentată drept „reformă”, termen complet inadecvat pentru simpla mutare de presiune dintr-un buzunar în altul, fiindcă reforma presupune schimbare structurală, corectare de mecanisme defecte, reducere de risipă, reorganizare instituțională. Reforma ar fi însemnat curaj în justiție, unde blocajele și privilegiile consumă resurse publice, reformă ar fi însemnat reorganizare administrativă, cu dispariția primăriilor falimentare și a aparatelor birocratice menținute din transferuri permanente.
A cere mai mult de la cetățean fără a atinge structurile care devorează bugetul nu construiește eficiență, nu produce dreptate, nu întărește statul, doar mută greul spre baza socială.
Se adaugă o problemă de fond, legată de modul de legiferare, pentru că schimbările fiscale majore, aplicate fără perioadă de adaptare, încalcă principiul predictibilității, recunoscut atât de Curtea Constituțională, cât și de practica europeană, principiu menit să protejeze viața economică de șocuri arbitrare. Codul fiscal nu poate deveni teren de intervenție instantanee, iar guvernarea prin ordonanțe succesive și asumări repetate golește Parlamentul de rolul său firesc, ceea ce este incompatibil cu funcționarea reală a democrației.
Încrederea publică nu se construiește prin conferințe, comunicate sau prezentări grafice, ci prin traseul vizibil al banilor, prin legătura directă dintre contribuție și beneficiu, prin coerența dintre vorbă și faptă. Când sarcina fiscală se îngreunează, iar explicațiile se rarefiază, ruptura dintre putere și societate se adâncește, iar instituțiile, oricât de solide juridic, se subțiază în percepția colectivă până la nivelul simplei constrângeri.
Statul există pentru cetățeni, nu invers. Puterea are obligația să fie pe măsura sacrificiului celor care o susțin prin muncă și taxe, iar dacă legătura dintre contribuție și binele public se rupe, se rupe și pactul moral fără de care nicio guvernare nu poate pretinde stabilitate durabilă.
Comments are closed