AUR propune instituirea Medaliei „Ilie Ilașcu” pentru recunoașterea apărării identității românești din afara granițelor

Deputatul AUR Ramona Lovin a depus o propunere legislativă privind instituirea Medaliei „Ilie Ilașcu”, o distincție onorifică destinată recunoașterii contribuțiilor la apărarea identității românești, promovarea culturii și susținerea comunităților românești din diaspora și din comunitățile istorice.

Inițiativa are ca obiect instituirea Medaliei „Ilie Ilașcu”, ca decorație civilă conferită în numele statului român pentru recunoașterea contribuțiilor deosebite la apărarea identității românești în afara granițelor, la promovarea limbii, culturii și tradițiilor românești, precum și la susținerea drepturilor comunităților românești și manifestarea curajului civic în apărarea valorilor democratice și a libertăților fundamentale.

Propunerea este motivată de necesitatea recunoașterii sacrificiilor făcute de românii din afara granițelor, în contextul presiunilor de asimilare, discriminare sau represiune, precum și de absența unei distincții specifice în actualul sistem național de decorații reglementat prin Legea nr. 29/2000.

Medalia este inspirată de figura lui Ilie Ilașcu, cetățean român originar din Republica Moldova, arestat în 1992 de autoritățile separatiste din regiunea transnistreană și deținut timp de nouă ani în condiții inumane pentru susținerea identității românești. Cazul său a fost analizat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat încălcarea unor drepturi fundamentale.

Potrivit proiectului, medalia va putea fi acordată persoanelor fizice sau entităților juridice, inclusiv cetățenilor străini, pentru contribuții remarcabile la apărarea identității românești, promovarea culturii, susținerea drepturilor comunităților românești și manifestarea curajului civic în contexte de persecuție sau represalii.

Distincția va fi conferită prin decret de către Președintele României și va putea fi purtată la ceremonii oficiale și manifestări publice.

Conform expunerii de motive, instituirea Medaliei „Ilie Ilașcu” urmărește consolidarea solidarității naționale, stimularea angajamentului civic și creșterea vizibilității valorilor democratice promovate de România, precum și recunoașterea oficială a suferinței și sacrificiului celor care au apărat identitatea românească.

„Este un omagiu pe care vreau să îl aduc tuturor celor care depun eforturi pentru păstrarea identității românești în afara granițelor țării, indiferent dacă sunt din comunitățile istorice sau din diaspora economică. Și, în același timp, este un omagiu adus lui Ilie Ilașcu, românul care a fost capabil de sacrificiul suprem pentru România și pentru românism. Un om care a suferit ani grei de temniță pentru că a avut curajul să spună cine este și ce iubește. Poate că astăzi avem nevoie mai mult decât oricând de astfel de exemple, de oameni care nu și-au abandonat identitatea, credința și dragostea de țară”, a declarat Ramona Lovin, deputat AUR de Diaspora.

 

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE