Adresată:
Ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 08.01.2026
Obiectul întrebării: Clarificări despre posibilitatea ca, pentru anul școlar 2026 – 2027, norma didactică de predare să crească
Domnule ministru,
În contextul pseudo-reformelor recente din sistemul de învățământ preuniversitar, una dintre cele mai sensibile și cu impact direct asupra calității actului educațional a reprezentat-o decizia de modificare a normei didactice de predare, decizie care nu s-a rezumat doar la o chestiune administrativă sau bugetară, ci a devenit una care afectează, în mod direct, resursa umană din educație, respectiv cadrele didactice, dar și elevii și beneficiarii indirecți ai sistemului educațional, deopotrivă.
Pentru anul școlar 2025–2026, legislația în vigoare1 a consacrat, deja, o creștere a normei didactice de predare, schimbare care a generat preocupări legitime în rândul profesorilor, sindicatelor din învățământ, precum și al experților în educație, această modificare intervenind într-un context marcat de un deficit cronic de personal didactic calificat în anumite discipline și zone geografice, dar și de o supraîncărcare a cadrelor didactice cu sarcini administrative și activități conexe predării.
În acest cadru, stimate domnule ministru, orice discuție privind o nouă majorare a normei didactice de predare pentru anul școlar 2026–2027 ridică întrebări serioase de oportunitate, fundamentare și de impact și, prin urmare, vă rog să îmi transmiteți următoarele:
1. Există intenția sau decizia oficială a ministerului ca norma didactică de predare să fie majorată din nou după anul școlar 2025–2026?
2. Care vor fi măsurile de compensare pentru cadrele didactice afectate în mod direct de creșterea normei de predare, inclusiv salarizare, degrevări, suport logistic, formare profesională etc.?
3. Ce studii de impact a realizat Ministerul Educației, până în prezent, cu privire la efectele creșterii normei didactice asupra: numărului de posturi didactice și numărului de profesori, accesului elevilor la ore remediale și suport educațional individualizat, dar și asupra fragmentării normelor și mobilității cadrelor didactice?
Solicit răspuns scris.

Comments are closed