Adresată:
Domnului Liviu-Ionuț MOȘTEANU, viceprim-ministru, ministrul Apărării Naționale
De către: Deputat George-Nicolae SIMION
Circumscripția electorală: nr. 42 București
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 27.11.2025
Obiectul întrebării: Eșec grav al autorităților române – dronă rusească traversează 50 km în interiorul României
Stimate domnule Ministru,
Evenimentul recent privind pătrunderea și prăbușirea unei drone rusești în județul Vaslui reprezintă un semnal de alarmă extrem de grav pentru securitatea națională a României. Este inacceptabil ca o dronă străină să traverseze peste 50 km în interiorul spațiului aerian românesc fără a fi interceptată, iar autoritățile responsabile să nu poată împiedica această încălcare flagrantă a suveranității țării.
Acest incident ridică întrebări urgente privind eficiența sistemelor de detectare radar, coordonarea între structurile militare și civile, precum și aplicarea procedurilor de răspuns la amenințări aeriene.
Mai mult, potrivit declarațiilor oficiale, avioanele de luptă românești și ale aliaților NATO au fost ridicate de la sol și au primit permisiunea să angajeze ținta însă nu au tras, invocând riscul unor daune colaterale, iar aceast detaliu ridică probleme majore legate de gradul de pregătire al forțelor armate și de capacitatea decizională în situații critice, lăsând cetățenii români vulnerabili în fața unor amenințări externe.
Nu putem ignora, domnule ministru, faptul că astfel de incidente repetate — drona nu a fost singura care a intrat, recent, în spațiul aerian al României fără a fi oprită — indică lacune strategice în apărarea teritoriului, dar și un deficit de reacție rapidă și coordonată între instituțiile statului. Este obligația Guvernului și a Ministerului pe care îl conduceți să garanteze că niciun obiect aerian neidentificat nu poate pătrunde în țara noastră fără a fi detectat, interceptat și, dacă este cazul, doborât.
Având în vedere gravitatea situației și necesitatea imperativă de a proteja suveranitatea națională, siguranța cetățenilor și integritatea spațiului aerian, domnule ministru, vă solicit să îmi răspundeți următoarelor întrebări:
1. Cum este posibil ca o dronă să înainteze atât de mult în interiorul spațiului aerian național fără a fi doborâtă?
2. La ce altitudine zbura drona și pe ce traiectorie aproximativă, a fost detectabilă constant pe radar?
3. De ce piloții avioanelor de vânătoare românești și germane au refuzat să deschidă focul, deși au avut permisiunea? Care au fost criteriile de risc evaluate și ce daune colaterale s-au estimat?
4. Dacă s-a monitorizat constant traiectoria dronei, de ce nu s-a executat foc de nimicire de la sol cu ajutorul sistemelor antiaeriene locale?
5. Care este concluzia preliminară a analizelor – drona s-a prăbușit „singură” — a fost vorba despre o pierdere de comenzi, lipsă de combustibil sau alt motiv?
Solicit răspuns scris.


Comments are closed