Păucean-Fernandes Luminița – Întrebare – Apariția unei situații de urgență la Barajul Paltinu

Adresată: Ministrului Energiei, Domnului Sebastian-Ioan Burduja

De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu

Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Obiectul întrebării: Apariția unei situații de urgență la Barajul Paltinu

            STIMATE DOMNULE MINISTRU,

A fost semnalat în presă faptul că a apărut o situație de urgență ca urmare a obturării galeriei de acces GF2 a Barajului Paltinu. O astfel de problemă poate afecta grav alimentarea cu apă a populației și a unităților industriale din zonă, barajul fiind un element vital și pentru atenuarea undelor de viitură și apărarea împotriva inundațiilor a zonelor din aval și pentru producerea de energie electrică.

            Situația este delicată și pentru faptul că lipsa precipitațiilor din ultimele trei luni a redus considerabil nivelul apei din lacul de acumulare, efectele secetei fiind văzute nu doar în agricultură, ci și în gradul de umplere a lacului. Autoritățile locale susțin că s-au luat toate măsurile necesare pentru evitarea posibilelor complicații, dar cam așa s-a zis și când s-a prăbușit Salina.

            În acest context, domnule ministru, vă rog să-mi răspundeți la următoarea întrebare: 

Care sunt măsurile avute în vedere de Ministerul Energiei pentru a verifica faptul că executarea lucrărilor de deblocare a galeriei de acces GF2 – Baraj Paltinu vor fi făcute în regim de urgență, precum și faptul că Barajul, în general, îndeplinește toate condițiile de siguranță pentru populație și sistemul energetic național?

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către domnul senator: Dorina BARCARI Circumscripția electorală: Circumscripţia […]