Alexandru Bordian – Întrebare parlamentară – Prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor – sprijinul psihologic în școli și rolul Ministerului Educației în combaterea acestui fenomen

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, ministru al Educației și Cercetării

De către: Deputat Alexandru BORDIAN

Circumscripția electorală: nr. 18 Galați

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 27.1o.2025

Obiectul întrebării: Prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor – sprijinul psihologic în școli și rolul Ministerului Educației în combaterea acestui fenomen

 

Domnule ministru,

Fenomenul consumului de droguri în rândul elevilor din România a devenit un semnal de alarmă major pentru părinți, profesori și întreaga societate. Tot mai multe cazuri implică elevi de liceu și chiar de gimnaziu, iar presiunea grupurilor de influență, lipsa dialogului cu familia și nevoia de sprijin emoțional sunt factori agravanți.

În acest context, prezența consilierilor școlari și a psihologilor în unitățile de învățământ devine nu doar utilă, ci absolut necesară pentru prevenirea, identificarea timpurie și consilierea cazurilor de consum sau expunere la droguri.

Exprim opinia că România nu își poate permite să piardă o generație în fața acestui flagel. Iar școala nu trebuie să fie doar un spațiu de predare, ci și unul de protecție, prevenție și sprijin.

Având în vedere aceste aspecte, vă rog să-mi comunicați:

1. Care este numărul total al școlilor și liceelor din România care beneficiază în prezent de sprijinul unui psiholog sau consilier școlar (cu normă întreagă sau parțială)?

2. Care este frecvența medie a întâlnirilor acestor psihologi/consilieri cu elevii și/sau părinții lor? Există o statistică privind cazurile identificate/anual în urma acestor întâlniri?

3. Există o strategie sau un plan național de extindere a rețelei de consilieri psihologici în toate unitățile de învățământ, în special în cele din mediul rural sau din zone cu risc ridicat de expunere la droguri?

4. Ce colaborare există între Ministerul Educației și alte instituții (Ministerul Sănătății, MAI, Agenția Națională Antidrog) în privința campaniilor de informare, prevenire și intervenție în rândul elevilor?

5. Ce materiale educaționale, resurse și formări au la dispoziție cadrele didactice pentru a putea aborda în mod profesionist și responsabil problema consumului de droguri în școli?

Orice alte informații relevante pe marginea acestui subiect vor fi binevenite.

Vă rog să transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]