Laura Gherasim – Interpelare – Excesul de structuri de control și lipsa răspunderii față de Parlament

Adresată:

Domnului Ilie BOLOJAN, prim-ministru, viceprim-ministru interimar

De către: Deputat Laura GHERASIM

Circumscripția electorală: nr. 39 Vaslui

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.10.2025

Obiectul interpelării: Excesul de structuri de control și lipsa răspunderii față de Parlament

 

Domnule Prim-ministru,

Au trecut peste treizeci și cinci de ani de la Revoluția din 1989, iar statul român a devenit o rețea de controlori care nu mai răspund nimănui.

Fiecare guvern, fiecare partid aflat la putere, fiecare ministru și primar și-au creat propriul „corp de control”, propriul mecanism intern de verificare, propriul sistem de protecție.

România funcționează astăzi cu mii de structuri de control și inspecție, de la nivel central până în fiecare comună:

– Corpul de Control al Prim-ministrului;

– Corpurile de control ale ministerelor;

– Agențiile și autoritățile autonome (ANAF, ANPC, ANSVSA, ANRE, ANCOM, CNA, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi, Garda de Mediu, Inspecția Muncii, ITM, DSP, CNAS, ISC etc.);

– Inspectoratele specializate (Educație, Justiție, Sănătate, Construcții, Transporturi, Energie);

– Corpurile de control ale primarilor din cele peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale;

– Iar peste toate, polițiile locale, transformate în multe locuri în instrumente personale de presiune, nu în servicii publice.

Aceste structuri însumează peste 5.000 de instituții de control. Fiecare are buget, mașini, personal și competențe suprapuse. Cu cât sunt mai multe instituții, cu atât e mai puțină ordine. Cu cât sunt mai multe verificări, cu atât e mai mult haos.

În tot acest timp, Parlamentul României – instituția care reprezintă voința poporului și care, potrivit Constituției, controlează Guvernul – a fost tratat cu dispreț.

Interpelările sunt ignorate, răspunsurile întârzie luni de zile, iar unele instituții refuză pur și simplu să răspundă.

Se încalcă legea, se încalcă regulamentul și se încalcă bunul-simț democratic.

Domnule Prim-ministru, vă semnalez o problemă de fond care depășește cadrul parlamentar și afectează direct cetățenii.

Mii de români se adresează zilnic primăriilor, consiliilor județene, instituțiilor și agențiilor publice, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public și al Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor.

În foarte multe cazuri, aceștia nu primesc niciun răspuns, nici după luni întregi.

Această lipsă de reacție nu este o simplă neglijență administrativă, ci o încălcare directă a dreptului constituțional al cetățeanului de a se adresa autorităților publice și de a primi un răspuns în termenul legal.

De aceea, vă solicit, domnule Prim-ministru:

1. Să dispuneți inventarierea completă a tuturor structurilor de control, inspecție și audit din România, la nivel central și local;

2. Să publicați raportul complet privind numărul de angajați, bugetele și domeniile de activitate;

3. Să adoptați o ordonanță de urgență pentru eliminarea suprapunerilor, clarificarea competențelor şi introducerea de sancțiuni clare împotriva conducătorilor instituțiilor publice care nu respectă termenele legale de răspuns către cetățeni și Parlament;

4. Să stabiliți, printr-un mecanism coordonat de Guvern, un sistem de monitorizare a respectării termenelor de răspuns la petițiile cetățenilor;

5. Să impuneți tuturor instituțiilor publice respectul datorat Parlamentului României, prin răspunsuri complete, documentate și la termen.

Domnule Prim-ministru, nu este vorba doar despre dumneavoastră, ci despre toate guvernele și partidele care, în ultimii 35 de ani, au construit acest sistem greoi și opac pentru a-și proteja propriile interese.

Parlamentul nu trebuie să ceară Guvernului drepturile sale. Nu forțați Parlamentul să repare, prin lege, ceea ce dumneavoastră puteți corecta imediat, prin voință politică și prin decizii curajoase.

Pentru că, dacă veți continua să ignorați această situație, Parlamentul va fi nevoit să intervină legislativ, iar atunci, consecințele pentru guvernul dumneavoastră vor fi mult mai dure.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]