Laura Gherasim – Comunicat de presă – Domnule Bolojan, vă înşelaţi! Prioritatea României, dintotdeauna şi în orice condiţii, chiar şi în cele mai vitrege, a fost şi este mama şi copilul!

„Ca deputat al României, mamă şi femeie, eu pretind ca Premierul ţării noastre să cunoască şi să respecte importantul capitol guvernamental legat de protecţia mamelor, care nu este doar un act de compasiune cum probabil consideră că i se cere lui, ci o strategie naţională inteligentă, o investiţie în sănătate, educaţie, echitate şi viitor.

A fost propusă în Parlament eliminarea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creştere a copilului şi pentru alte categorii sociale vulnerabile.
Premierul Ilie Bolojan s-a adresat personal parlamentarilor PNL, într-o şedinţă de strânsură, cerându-le imperativ să respingă prin vot această iniţiativă legislativă, ceea ce au şi făcut, deşi Comisiile pentru muncă şi sănătate ale Senatului au dat aviz pozitiv.

Motivaţia strictă a premierului este aceea că prioritatea este bugetul României şi scăderea deficitului bugetar şi a subliniat că nu va încălca decizia luată în coaliţie de a nu exista categorii sociale care să reprezinte excepţia.
Nu, domnule Bolojan, vă înşelaţi! Prioritatea României, dintotdeauna şi în orice condiţii, chiar şi în cele mai vitrege, a fost şi este mama şi copilul!

Protejarea neamului românesc, a identităţii şi a dăinuirii patriei prin grija faţă de mame trebuie să fie o strategie de ţară permanentă, indiferent de crizele care vin şi pleacă. Bugetul nu se redresează tăind din banii femeilor purtătoare de prunci.
Toate statele civilizate protejează mamele din două motive fundamentale: umane şi strategice.

Domnul premier dovedeşte că nu înţelege şi nu respectă mamele românce. Este interesat de rezultate imediate care să îi genereze beneficii politice de imagine şi glorie personală, şi nu gândeşte în perspectivă riscurile sociale şi de funcţionare ale statului român.

România de astăzi, din cauza migraţiei profesionale masive determinată tot de politicile incompetente din trecut, suferă pierderi demografice importante care au impact negativ asupra viitorului ţării şi care afectează însăşi funcţionarea statului român.
Este un semnal de alarmă pentru orice conducător al ţării. În loc să se stimuleze creşterea natalităţii prin programe guvernamentale consistente, bazate pe soluţii şi fonduri adecvate, domnul Bolojan recurge, din păcate, la eliminarea puţinelor măsuri de protecţie existente.

Sarcina şi naşterea sunt procese vulnerabile şi riscante fizic, emoţional şi economic pentru femei şi necesită protecţie legală care să compenseze aceste vulnerabilităţi.

Țările civilizate susţin, pe baza unor studii aprofundate, că nicio femeie nu ar trebui să sufere financiar sau profesional pentru că a ales să aibă un copil şi că bunăstarea mamei influenţează direct sănătatea, dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copilului. A proteja mama înseamnă a investi în generaţii sănătoase şi capabile.

Domnul premier Bolojan nu ia în considerare un act important de prevenţie a sănătăţii sociale pentru că ştie că mandatul său în fruntea Guvernului României este unul limitat şi nu pare preocupat de consecinţele pe termen mediu şi lung ale deciziilor sale, deşi acestea au puternic caracter financiar şi vor crea crize suplimentare în domenii ca asistenţa socială, învăţământ sau cel sanitar. De asemenea, premierul nu ne oferă siguranţa că ar înţelege menirea mamelor, părând mai degrabă insensibil la particularităţile sarcinii şi maternităţii”, a declarat Laura Gherasim, deputat AUR.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE