Adresată de către senator: Sorin Lavric
Circumscripția electorală: nr. 29, Neamț
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declarației politice: Olimpiu Borzea, eroul rețelei de sprijin pentru partizanii din Munții Făgărașului
Olimpiu Borzea s-a născut în anul 1921 în satul Viştişoara din judeţul Brașov. După studiile liceale la Sibiu, s-a înscris la Conservatorul din Timișoara. A luptat pe fronturile din cel de-al Doilea Război Mondial până în anul 1945. După încheierea războiului avea să fie învățător în satul Viștea de Sus.
Anticomunist declarat, Olimpiu Borzea a organizat cea mai puternică rețea de sprijin pentru grupul de partizani din Munții Făgărașului, grup condus de Ion Gavrilă Ogoranu. În memorii, Olimpiu Borzea descrie astfel întâlnirea cu partizanii:
„Am fixat ca zi de întâlnire 31 august 1951, după ora 22.00, în locul numit «Lăzuleţul» de la liziera grădinii noastre din Viştişoara. La data şi ora fixată am fost prezenți la locul respectiv Remus Sofonea, Ion Ilioiu, Ioan Bucelea şi eu. Toţi eram înarmaţi. Cu Remus Sofonea mă cunoşteam încă din 1947 şi eram informat de preotul Ioan Ghindea din Drăguş de rezistenţa organizată din Tara Făgăraşului. Băieţii ne-au cerut să-i ajutăm. (…) De la început le-am cerut ca numele nostru să nu fie cunoscut de nici unul din grupul lor, iar la întâlnirile cu noi să nu vină decât ei doi sau câte unul din ei. Au fost de acord.”
Timp de patru ani, în ascuns, îi va ajuta pe partizani cu hrană, îmbrăcăminte, armament şi informații, ajungând chiar să-l adăpostească pe Remus Sofonea, rănit în urma confruntării cu trupele de Securitate.
În anul 1955 va fi arestat, iar rețeaua de ajutor pe care o pusese la punct va fi destrămată. Anchetele aspre au durat până anul 1957. Tortura a culminat cu un simulacru de execuție la închisoarea Uranus din București. Iată cum descria Olimpiu Borzea înscenarea:
„M-au băgat într-o celulă îngustă, cât o cabină de telefon, în care era doar un scaun. Pereţii erau stropiți cu sânge şi aveau urme de gloanțe. În faţă, în dreptul capului, era un suport cu un pistol. În câteva secunde, care mi s-au părut ore, prin faţa ochilor mi s-a derulat întreaga viaţă, cu toate bucuriile ei, cu toate tristețile ei şi mi-am dat seama ce va urma. Voi fi împuşcat. De la un timp m-a învăluit o putere venită de undeva, care mi-a impus un sentiment de tărie şi siguranță.
La un moment da cineva a reglat pistolul în dreptul capului meu. Au urmat câteva minute de așteptare, minute pline de tensiune. Cu puținele puteri pe care le mai aveam încercam să mă reculeg pentru a putea muri cu demnitate în faţa lor. Am auzit mișcare şi ușa camerei de execuție s-a deschis.
– Ieși afară, banditule!
Era comandantul închisorii, care cu gesturi dure şi foarte nervos m-a împins în încăperea de vis-á-vis. Mă aflam într-o altă sală de execuție. În faţa mea erau două grupuri de soldați cu baionete la armă, care așteptau doar un semn de la comandantul lor pentru a-şi face datoria.
– Treci în faţa plutonului de execuție, banditule, a răcnit comandantul.
Abia târându-mi picioarele legate în lanţuri, am încercat să ajung la locul indicat.
– Ia poziția de drepţi, banditule!
M-am conformat. Nu mi-a rămas decât să mă gândesc la familia mea şi să îl rog pe Dumnezeu să mă întărească. Am apucat doar să zic în gând «Doamne ajută-mă» şi am auzit aceeași voce:
– Se comută pedeapsa cu moartea la muncă silnică pe viaţă.”
Borzea va ajunge la închisoarea din Aiud, una dintre cele mai dure închisori politice, fiind eliberat în anul 1964.
După eliberare, amprenta de „bandit” l-a urmărit mereu. Pe lângă lupta cu TBC-ul căpătat din cauza mizeriei din închisoare, Olimpiu Borzea și-a găsit cu greu un loc de muncă. Ultima descindere a Securității la domiciliul lui a avut loc în toamna lui 1989.
A participat anual la comemorarea de la Crucea Mănăstirii Brâncoveanu, evocîndu-i fară reticențe pe partizanii uciși în lupta anticomunistă. Detaliu remarcabil este că Ion Gavrilă Ogoranu și Olimpiu Borza nu s-au cunoscut față către față decît în anul 1990. Iată un episod rarisim de loialitate între doi bărbați care, luptînd pentru aceeași cauză, nu au apucat să facă cunoștință decît după 40 de ani. În anul 2005 Olimpiu Borzea a plecat pentru totdeauna să se întîlnească cu partizanii pe care îi ajutase cu prețul vieții. Mormântul i se află în cimitirul satului Viştea de Jos.
Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să evoc numele lui Olimpiu Borzea, model de român care nu s-a ploconit în fața regimului comunist.
Comments are closed