Petre Pușcașu – Întrebare parlamentară – Numărul de localități din județul Prahova care funcționează exclusiv prin intermediul subvențiilor

Adresată:

Domnului Attila-Zoltán CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

De către: Deputat Petre PUȘCAȘU

Circumscripția electorală: nr. 31 Prahova

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.08.2025

Obiectul întrebării: Numărul de localități din județul Prahova care funcționează exclusiv prin intermediul subvențiilor

 

Domnule Ministru,

Reforma administrativă a României este întârziată, în mod nejustificat, din motive pur electorale – partidele din arcul guvernamental nu doresc să se decupleze de la bugetul de stat, de la banii publici, sub nicio formă!

Există în țara noastră, domnule ministru, probabil sute de primării total ineficiente, cu un aparat birocratic stufos și bine populat cu sinecuriști – alte resurse electorale – și, unde, nici măcar salariile angajaților nu mai pot fi plătite din resurse proprii, investițiile lipsind cu desăvărșire.

Prin urmare, domnule Ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele date pentru județul Prahova:

1. Câte din comunele din județ nu au avut, în perioada 2020 – 2025 venituri proprii pentru a plăti salariile propriilor angajați, defalcat, pentru fiecare an, în parte?

2. Care este numărul primăriilor din județ care au consemnat venituri proprii mai mici decât subvențiile primite de la bugetul central în perioada 2020 – 2025, defalcat, pentru fiecare an menționat?

Solicit răspuns în scris.

Distribuie acest articol!