Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, avertizează că România se află într-o situație economică dezastruoasă, cu importuri de peste 120 de miliarde de euro în 2024 – adică 35% din PIB. În timp ce SUA își bazează piața pe producătorii proprii, România își sacrifică fermierii și industria, ajungând să importe alimente de 10 miliarde de euro și carne de porc de aproape 1 miliard, în timp ce exportă ieftin cereale. Rezultatul: o datorie externă colosală de peste 200 de miliarde de euro care apasă pe viitorul generațiilor.
„Vreau să vă dau niște date care ar trebui să ne îngrijoreze. Economia României s-a prăbușit în ultimii 10 ani. Am ajuns să nu mai producem nimic și să importăm pe datorie aproape tot ceea ce consumăm. Deși avem un PIB undeva la peste 350 de miliarde de euro, în 2024 importurile au fost de peste, atenție, 120 de miliarde de euro. Asta înseamnă că 35% din ceea ce se vinde în economia României provine din afara țării.
Cel mai grav este că importăm bunuri și servicii care pot să fie realizate la noi în țară, iar unele, cum ar fi produsele agroalimentare, sunt realizate la noi în țară, însă producătorii nu apucă să le vândă și să facă valoare adăugată.
Am ajuns să importăm produse alimentare și agricole de peste 10 miliarde de euro.
Am ajuns să vindem cereale ieftine de 4-5 miliarde de euro în fiecare an și să importăm carne scumpă de porc de aproape 1 miliard de euro. Situația în România este una catastrofală.
Repet: importurile reprezintă în România la nivelul anului 2024 peste 35% din PIB.
În SUA, acest raport este de sub 10%. Asta înseamnă că America se bazează pe proprii fermieri, se bazează pe proprii producători și că nivelul importurilor este unul scăzut, de sub 10% din valoarea totală a bunurilor și serviciilor care se vând pe piața americană.
Situația este cu totul diferită în România, motiv pentru care am ajuns astăzi la o datorie externă colosală, de peste 200 de miliarde de euro, aceasta fiind o greutate foarte mare care va apăsa pe viitorul generațiilor următoare.
În loc să le lăsăm active de producție, fabrici, școli, spitale, autostrăzi, adică investiții publice, lăsăm generațiilor viitoare o datorie colosală de peste 200 de miliarde de euro, iar acest dezechilibru trebuie să fie oprit cât mai urgent. Trebuie să susținem antreprenorii să producă aici în România.
Fie că sunt ei investitori naționali, români, fie că dorim să aducem din afara țării investitori aici în țară”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR.
Comments are closed