Adresată: Domnului Ministru Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății al României
De către: Senator Vlăescu Virgiliu George
Circumscripția electorală: Nr.35, Suceava
Obiectul interpelării: Clarificări privind finanțarea festivalului Bucharest Pride de către Ministerul Sănătății
Stimate Domnule Ministru,
În contextul informațiilor publice vehiculate de Asociația ACCEPT, organizatorul festivalului Bucharest Pride, conform cărora Ministerul Sănătății ar fi acordat suport financiar pentru organizarea acestui eveniment, vă adresez respectuos această interpelare pentru a obține clarificări detaliate privind implicarea financiară a ministerului în acest proiect.
De asemenea, potrivit unor surse, inclusiv articole și informații disponibile pe platforme precum Wikipedia, se menționează că festivalul Bucharest Pride, dedicat drepturilor comunității LGBT, primește finanțare din partea Ministerului Sănătății, alături de alte instituții precum Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și organizații private. Aceste afirmații ridică întrebări legitime cu privire la natura, scopul și amploarea finanțării acordate de Ministerul Sănătății pentru acest eveniment.
În acest sens, vă rog să răspundeți următoarelor întrebări:
- În ce an a fost acordată prima finanțare de către Ministerul Sănătății pentru festivalul Bucharest Pride și care a fost suma alocată în acel an?
- Care au fost sumele alocate anual de Ministerul Sănătății pentru organizarea festivalului Bucharest Pride, de la prima finanțare și până în anul 2025? Vă rugăm să furnizați un tabel detaliat cu sumele alocate pentru fiecare an.
- Care este temeiul legal și scopul specific al acestor finanțări? Sunt aceste fonduri destinate unor activități precise din cadrul festivalului?
- Cum este justificată alocarea fondurilor publice din bugetul Ministerului Sănătății pentru un eveniment atât de controversat în societatea românească precum Bucharest Pride, în contextul altor priorități din sistemul de sănătate, cum ar fi investițiile în infrastructura medicală sau programele de prevenție?
- Există un proces transparent de selecție și monitorizare a modului în care sunt utilizate aceste fonduri? Dacă da, vă rugăm să detaliați mecanismele de control și evaluare.
Comments are closed