Jorge Mario Bergoglio a măturat praful podelelor din Buenos Aires, înainte de a ajunge episcop al Romei. Paznic de noapte şi tehnician chimist, Bergoglio nu a fost un teolog de bibliotecă, ci un om al străzilor zgomotoase şi aglomerate, cunoscut pentru zâmbetul cald oferit oricărui necunoscut.
A predat literatura universală şi a avut curajul să-l invite pe Borges – orbul vizionar – să le vorbească adolescenţilor însetaţi de cunoaştere.
Într-o lume sângeroasă, preotul iezuit a rămas îndrăgostit de poezie. A refuzat luxul clerical, alegând modestia şi apropierea de oamenii din mahala – credincioşi obişnuiţi, iubitori de liturghie, fotbal şi tango argentinian.
Născut la 17 decembrie 1936, într-un cartier muncitoresc, Jorge Mario a crescut într-o familie normală, cu cinci copii. După ce se preoţeşte, el intră în ordinul iezuit şi pleacă în Germania pentru a face studii postuniversitare. A cunoscut şi o „mare criză interioară” la capătul căreia a ales, totuşi, credinţa în Hristos.
Ispitit de ideologiile marxiştilor în sutană, Bergoglio a rămas un spirit apropiat de pietatea tradiţională a credincioşilor sud-americani.
Ales drept Suveran Pontif după demisia stranie a Papei Benedict al XVI-lea, a rămas eminamente uman şi simplu în gesturile private.
Majoritatea istoricilor ne vor spune că preotul argentinian Jorge Mario Bergoglio va rămâne în analele catolicismului ca o „figură reformistă” sau drept „un papă modernist“, dar o minoritate restrânsă își va aminti dragostea lui pentru literatura patristică. Trimiterile către Augustin din Hippona, citatele extinse din omiliile sfântului Ambrozie sau evocarea capadocianului Vasile cel Mare sunt probe elocvente în acest sens.
Într-o eră în care „inovaţia” este idolul zilei, reîntoarcerea la izvoarele Bibliei şi la reperele tradiţiei poate fi secretul celor îndrăgostiţi de adevăruri eterne.
Dumnezeu să-l ierte!
Comments are closed