Ringo Dămureanu – întrebare parlamentară către M.A.I. – Motivul refuzului intrării la frontieră a etnicului român Milan Iovanovici.

Către: Domnul Lucian Nicolae Bode

             Ministrul Afacerilor Interne

De la: Ringo Dămureanu

          Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj

          Președinte al Comisiei pentru Constituționalitate

Obiectul întrebării: Motivul refuzului intrării la frontieră a etnicului român Milan Iovanovici

          Domnule ministru,

          În temeiul Art. 69 din Constituția României, cu privire la Mandatul reprezentativ, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

          Potrivit Legii nr. 96/2006, rep., privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţi aleşi ai poporului român, prin care acesta îşi exercită suveranitatea, iar în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni.

          În temeiul Art. 7 din Constituție, România sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.

          Prin Legea nr. 299/2007, rep., privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, cu modif. și compl. ult., persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoane de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi, precum: rumâni, valahi, vlahi, vlasi etc. şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus, sunt denumite români de pretutindeni.

          Prin ”Refuzul intrării la frontieră” nr. 322 din 21.03.2022, emis la Punctul de Trecere a Frontierei ”Porțile de Fier I” la data de 21.03.2022, orele 16.00, ați refuzat intrarea pe teritoriul Țării Mame, a etnicului de origine română Milan Jovanović, cetățean sârb, pe motiv că ar fi INADMISIBIL în sistemul național din România.

          Fratele nostru Milan Jovanović este de origine etnică română, originar din Valea Timocului, orașul Iagubița (Zagobica), oraș majoritar românesc, în care 60% din cei 3.000 de locuitori fiind etnici români, tatăl său, Dimitrie, fiind etnic român, vorbitor de limbă română.

          Este absolvent de studii superioare economice la Novi Sad, 2009, iar în 2019 a înființat Camera de Comerț Româno-Sârbă, cu sediul la Belgrad, al cărei președinte este.

          Are cerere depusă la Consulatul general al României de la Zajecar pentru dobândirea cetățeniei române, încă din luna iunie 2018, la care încă nu a primit răspuns.

          Este masterand la Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, secția PR Comunicare, în limba Engleză.

          Are în prezent afaceri în Serbia și în România.

          La Craiova deține firma Oltehno SRL, înființată încă din 2003, cu profil intermedieri cu produse import-export, unde lucrează 2 angajați români și are un autoturism de firmă cu număr de România (DJ 10 DON), pe care s-a și consemnat în actul contestat că îl folosea la momentul sosirii la frontieră, atunci când a fost refuzat.

          Domnia sa nu înțelege motivele refuzului intrării la frontieră, susținând că solicitarea sa a fost depusă în termen legal, respectiv cu mai puțin de 3 luni înainte de data preconizată a sosirii în România, în plus, susține că a prezentat formularul de cerere completat, semnat şi două fotografii conforme standardelor, iar taxa de viză a plătit-o, toate celelalte condiții legale fiind îndeplinite, astfel, conform legii românești, cererea sa de acordare a vizei de intrare în România ar fi fost obligatoriu a i se prelua, neputând fi considerată inadminsibilă, iar examinarea dosarului de viză nu putea fi oprită.

          A mai apreciat petentul că în acest context, având origine etnică română, dar și studii în curs și afaceri în Țara Mamă, cu angajați în România și conducând Camera de Comerț Româno-Sârbă, cererea sa nu ar fi trebuit respinsă.

          În condițiile mai sus evocate, vă adresăm următoarele întrebări:

  1. Ministerul Afacerilor Interne sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării ?
  2. Sunt recunoscute de Ministerul Afacerilor Interne persoanele care îşi asumă identitatea culturală română, având origini românești și aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, apelaţi ca: rumâni, vlahi etc. drept români de pretutindeni ?
  3. Se opune Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția de Frontieră, accesului etnicilor de origine română la studii în Țara-Mamă, România ?
  4. Se opune Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția de Frontieră, afacerilor etnicilor de origine română în Țara-Mamă, România ?
  5. Care au fost motivele Refuzului intrării la frontieră a domnului Milan Jovanović care l-ar face inadmisibil în sistemul național din România, reținute la Punctul de Trecere a Frontierei ”Porțile de Fier I” la data de 21.03.2022 ?
  6. Care este soluția pentru a nu repeta refuzul intrării în țară a domnului Milan Jovanović, spre a-și putea continua studiile și afacerile în România?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]